Drumul lui Robert începe exact cu această masă banală. De fapt, drumul său începe mult mai devreme, cu dragostea pentru muzică și cărți, un tată abuziv emoțional și o fostă prietenă care este vinovată pentru toate, desigur. Urmează o slujbă într-o corporație, insomnii și un drog nou, conversații în baie cu prietenul său cel mai bun, o relație cu neobișnuita elevă căreia îi predă lecții de vioară și o adevărată obsesie pentru imaginea femeii ideale. Este un roman despre identitate, anxietate și ispite, Stresul dintre orgasme caută să descopere acel greu de găsit lucru de care avem nevoie într-o lume grăbită.
Oraşul promis, al Valentinei Scerbani, este despre Ileana, cea care pendulând între dezamăgire și nesiguranță, între debusolare și dezabuzare, între suferință și disperare, între vis și realitate, fata din roman, Ileana, nu prea are între ce să aleagă. Pentru că orice ar alege e rău și orice ar face e și mai rău. De aceea e și condamnată la inacțiune, devenind prizoniera unui destin nemilos. De care nu e capabilă să se rupă și pe care nu poate să-l schimbe, cu toate că face câteva încercări în acest sens, adevărat că timide. După ce eșuează în câteva tentative de a-și recăpăta libertatea, personajul – narator preferă să aștepte. Să aștepte ca drama pe care o trăiește să ia (de la sine) o altă turnură, poate nu neapărat una fericită, dar o altă turnură. Dar asta nu se întâmplă și atunci durerea mocnită se transformă în suferință, iar drama, într-o tragedie.
Cazul K este debutul Alexandrei Bujor. Când vezi o tânără femeie frumoasă scriind proză cu seriozitate, te încearcă o nostalgie după rânduielile de-acum un veac, pe când educația și grația, în mediul orașelor noastre (cum ar fi Iașul), mergeau adesea mână în mână. Alexandra Bujor este din această stirpe. Ea și-a construit în aceste pagini un alter ego tocmai pentru a ne explica viziunea-i cu totul umanistă despre viață – și e limpede că destinul naratoarei care e va merge mai departe, în măsura în care va vrea să-l țină aproape de scris. În fața unui astfel de debut nu poți decât să gândești cât de bogată e țara în care astfel de oameni frumoși și inteligenți găsesc timp pentru a scrie și descrie frumosul inimii lor. Iar rezultatul, aici, e un roman de dragoste pe înțelesul generației mileniului, cu trimiteri la vasta lume a spitalelor (și a unei presupuse doctorițe pensionare…), cu referințe cosmopolite și, printre mai mulți bărbați examinați prin tinerii ochi femeiești ai autoarei, cu un personaj pe nume K.
Cei cinci ani de muţenie O rană existențială vrea să îmblânzească Ioana Zenaida Rotariu în acești Cinci ani de muțenie. Nu doar în ciclul de doliu, ci și în celelalte, în care ea rămâne la fel de fragilă și de casantă, mereu agresată și încercând să întâmpine fiecare zi cu „sensibilitatea etanșă”. E o soluție care eșuează însă metodic și punctual, căci partitura de fond e tocmai cea a sensibilității expuse continuu la agresiuni. Ioana e din corul Sylviei Plath, convinsă și ea că „mutilarea femeii începe din tinerețe/ și nu se termină niciodată”. La această fatală expunere la supliciu reacționează poemele Ioanei, în secvențe de concret cotidian și într-o gramatică deopotrivă de exorcizare și denunț. Dar fără să ridice tonul, ci doar constatând cu glas detașat că trece prin „micile iaduri” ale fiecărei zile.
Felii de lămâie este o colecţie de povestiri ca nişte sentimentalisme urbane, cînd ironice, cînd triste, uneori cu accente groteşti, în care se regăsesc tineri căsătoriţi şi cupluri blazate, adolescente confuze şi vecine curioase, oameni ai străzii, corporatişti, un sculptor în gheaţă, o fată cu părul de culoarea coniacului văzut în soare, o clasă de elevi care a pierdut un ochi de iepure, un poştaş pensionar care vrea să-şi schimbe numele.
Una dintre cele mai cunoscute scriitoare de la noi, Camelia Cavadia, aduce la începutul anului o nouă carte a sa,Sufletul lumii este o carte-univers, în care realul se amestecă cu fantasticul, urbanul cu ruralul, lumile interioare ale personajelor cu lumile exterioare, înmuiate când în lumină, când în întuneric. Însă poate cel mai pregnant dintre personajele create de Camelia Cavadia în această carte este prezența. Există o stare de prezență extraordinară în aproape fiecare dintre povestiri, o ancorare profundă în aici și acum, indiferent dacă timpul prezent este unul pământean sau unul mai degrabă nepământean, magic, aflat între lumi poate, iar cei care o experimentează, fie că sunt orășeni sofisticați, trăitori în aglomerări urbane mari, fie oameni simpli, de la țară, sunt nevoiți să-și trăiască la o intensitate teribilă emoțiile, să stea cu ele, să le consume până la capăt. E o carte pe care o citești cu sufletul la gură și cu ochii măriți, care te poartă prin povești magice, când înspăimântătoare, precum cele spuse la căldura focului de bunica, când luminoase și atinse de aripi hieratice, spune scriitoarea Petronela Rotar,