Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan: „Este o minciună că s-au recalculat pensiile. Nu mai cresc pensiile anul acesta”

Raluca Turcan: „Este o minciună că s-au recalculat pensiile. Nu mai cresc pensiile anul acesta”

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a vorbit în exclusivitate la emisiunea „Subiectiv” moderată de Răzvan Dumitrescu la Antena3, despre o nouă lege a pensiilor care va apărea cel târziu în doi ani de zile. În acest an pensiile nu se vor mai mări.

Întrebată despre situaţia recalculărilor pensilor şi demararea unei noi legi a pensiilor, Raluca Turcan, ministrul Muncii a precizat că în România s-a mai făcut o singură recalculare între 2005 şi 2008 pentru un milion de pensii. După aceea, pensiile au fost indexate sau majorate prin majorarea punctului de pensie în principiu arbitrariu cum au stabilit politicienii.

Raluca Turcan: Este o minciună că s-au recalculat pensiile

„Între timp s-a dezbătut o lege în 2019, a intrat în vigoare cu câteva articole şi nu, nu au început deloc recalculările. Acea lege a creat perspectiva că undeva de la 1 septembrie 2021 să se facă brusc, aşa din senin, o recalculare pentru cinci milioane de pensii, astfel încât, acestea să crescă cu 40%. Aceasta minciună este una dintre cele mai gogonate minciuni pe care le-am auzit vreodată.

Pentru a majora pensiile cu o noua formulă, se presupune că toate dosarele de pensie, aproximativ 5 milioane, trebuie să existe într-un format electronic cu toţi indicatorii care sunt luaţi în calcul în evaluarea pensiilor, puşi în ordine, astfel încât, băgând noua formulă, electronic, să se realizeze această recalculare. Din 2019 până acum o lună nu s-a făcut absolut nimic”, a explicat ministrul Muncii, Raluca Turcan

Turcan: „Dosarele de pensii nu au intrat la evaluare”

„Recalcularea, pe fond presupune pregătirea dosarelor şi după aceea o noua formulă de calcul (...) Avem 250.000 de dosare in format letric, adica cu șine. Cum îşi propunea cineva să le recalculeze dacă nici macar nu sunt introduse într-un calculator? Avem 1,3 milioane dosare într-un sistem informatic adaptat şi nu prea şi alte 3,6 în alt sistem informatic. Noi speram ca în maxim 1 an jumate şi 2 ani să avem o nouă alege a pensiilor cu dosarele recalculate”, a mai spus Raluca Turcan.

Subiecte în articol: Raluca Turcan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri