Jurnalul.ro Ştiri Observator Rata șomajului a scăzut la 3,9% în ianuarie

Rata șomajului a scăzut la 3,9% în ianuarie

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a scăzut la 3,9% în luna ianuarie 2019, de la 4% în luna precedentă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică remise vineri AGERPRES.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna ianuarie a fost de 354.000 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (359.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (403.000 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 4,2% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,4% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3% pentru luna ianuarie 2019 (3,4% în cazul bărbaţilor şi 2,4% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 71,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2019. 

AGERPRES

Subiecte în articol: rata somajului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri