O privire asupra momentelor cruciale ale războiului, la o lună de la declanșarea sa, dezvăluie o imagine dezolantă, căreia nu i se întrevede un sfârșit.
Cum s-a ajuns la război
La începutul anului 2021, masarea de trupe rusești în apropierea Ucrainei a provocat îngrijorare privind o posibilă ofensivă. Moscova a retras o parte din forțe în aprilie, deschizând calea pentru o întâlnire, în iunie, între președinții Joe Biden și Vladimir Putin. Întrevederea nu a reușit să reducă însă tensiunile dintre Rusia și SUA.
O nouă masare a trupelor rusești de-a lungul granițelor ucrainene a început la sfârșitul lunii octombrie și a ajuns la circa 150.000 de soldați până la sfârșitul anului.
Moscova a negat orice plan de a ataca Ucraina, afirmând că îngrijorarea Occidentului face parte dintr-o campanie de discreditare a Rusiei. Concomitent, Kremlinul a cerut americanilor și aliaților lor să împiedice Ucraina să adere la NATO și să retragă forțele blocului militar transatlantic din Europa de Est, solicitare respinsă imediat.
Apoi, la 21 februarie, anul acesta, Putin a ridicat brusc miza, recunoscând independența regiunilor separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, unde insurgenții rebeli se luptă cu forțele ucrainene încă din 2014.
Începutul invaziei
Într-o alocuțiune televizată, în 24 februarie, Putin a anunțat lansarea a ceea ce a numit „o operațiune specială”, menită să demilitarizeze Ucraina și să elimine presupușii „naționaliști neonaziști”. În timp ce președintele vorbea, armata sa declanșa o serie de raiduri aeriene și lovituri cu rachete asupra instalațiilor militare și a infrastructurii-cheie din Ucraina.
Trupele rusești au invadat Ucraina din Crimeea, prin sud, de-a lungul întregii frontiere estice a Rusiei, precum și din Belarus, aliatul Moscovei, prin nord.
Putin a susținut că nu a avut altă opțiune decât să acționeze, după ce Washingtonul și aliații săi au ignorat cererea Rusiei privind garanțiile de securitate oferite Moscovei. Liderii occidentali au calificat afirmația drept un fals pretext pentru invazie.
Armata rusă a avansat apoi spre capitala Ucrainei, Kiev, aflată la doar 75 de kilometri sud de granița cu Belarus, s-a apropiat de al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, în est, și a înaintat de-a lungul coastelor Mării Azov și Mării Negre, în sud.
În timp ce Rusia susținea că vizează doar facilități militare, raidurile aeriene și loviturile de artilerie au distrus zone rezidențiale, școli și spitale din întreaga Ucraină.
Principalul obiectiv al Rusiei în sud a devenit Mariupol, port strategic la Marea Azov care se află sub asediu de săptămâni întregi. Bombardamentele neîncetate ale rușilor au redus la ruine cartiere întregi și au ucis mii de oameni, transformând orașul într-un simbol al suferinței civililor.
Mii de oameni au fugit din oraș, făcând parte dintr-un val de refugiați ce fug din țară și pe care Națiunile Unite îl estimează la peste 3,5 milioane.
Ofensiva lui Putin s-a împotmolit
Încă din faza inițială, invazia nu a decurs așa cum se aștepta Putin. După ce au avansat rapid la periferia Kievului în primele zile ale ofensivei, trupele rusești s-au împotmolit în suburbii.
În loc să se predea, așa cum spera Kremlinul, forțele ucrainene au ripostat cu înverșunare în fiecare sector, zădărnicind încercările rușilor de a se deplasa rapid în alte orașe mari, inclusiv în Harkov și Cernihiv. De asemenea, Rusia nu a reușit să obțină controlul total al spațiului aerian ucrainean, în ciuda atacurilor masive care au vizat aviația și sistemele de apărare antiaeriană ale țării.
Convoaiele militare rusești s-au întins pe zeci de kilometri de-a lungul unei autostrăzi care pleacă din Belarus, devenind o țintă ușoară pentru raidurile și ambuscadele ucrainene. În est, rușii s-au confruntat cu o rezistență acerbă chiar în regiunile rebele și au obținut doar câștiguri sporadice.
Și, deși asediază Mariupol și au reușit să captureze relativ rapid porturile Berdiansk și Herson, rușii nu au putut să ocupe centrul-cheie de construcții navale Mikolaiv și să continue ofensiva mai departe spre vest, în direcția Odesa.
În tot acest timp, trupele rusești au fost măcinate de lipsa de provizii, luptând pentru a obține alimente și combustibil și neavând echipament adecvat pentru vreme rece.
La începutul lunii martie, armata rusă a raportat pierderea a 498 de soldați, apoi nu a mai actualizat niciodată bilanțul. În schimb, NATO a estimat că între 7.000 și 15.000 de soldați ruși au fost uciși în patru săptămâni de lupte. Prin comparație, Uniunea Sovietică a pierdut 15.000 de soldați în 10 ani, în timpul războiului din Afganistan.
Rusia, paralizată de sancțiuni
Aliații occidentali au reacționat rapid la invazie prin sancțiuni economice și financiare fără precedent.
Mai multe valuri de măsuri punitive paralizante au înghețat aproximativ jumătate din rezervele de 640 de miliarde de dolari de valută forte ale Rusiei, au exclus băncile-cheie rusești din sistemul de mesagerie financiară SWIFT, au împiedicat Moscova să primească numerar în dolari și euro și au lovit sectoare largi ale economiei naționale cu restricții comerciale dure.
La rândul lor, marile companii internaționale s-au mișcat rapid, părăsind piața rusă. Măsurile severe – aplicate anterior doar contra unor țări precum Iranul și Coreea de Nord – au făcut ca rubla să se prăbușească și au declanșat panica în rândul consumatorilor.
Amenințări nucleare și chimice
Chiar în prima zi a asaltului, forțele rusești au preluat controlul asupra centralei nucleare dezafectate de la Cernobîl, unde încă se scurge radioactivitate de la cel mai grav dezastru nuclear din istorie, petrecut în urmă cu 36 de ani.
Câteva zile mai târziu, rușii au ocupat centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, lovind un centru de pregătire de acolo și declanșând un scurt incendiu care a stârnit îngrijorare până când a fost stins.
Miercuri, forțele militare ruse au distrus un nou laborator la Cernobîl, potrivit oficialităților ucrainene, iar comunitatea internațională și-a exprimat îngrijorarea cu privire la siguranța centralelor nucleare din Ucraina.
Au existat și alte amenințări. La 21 martie, o scurgere de amoniac la uzina chimică din orașul din Sumi, în estul Ucrainei, a contaminat zona pe o rază de peste 2,5 kilometri, dar nu a afectat niciun civil din orașul de 263.000 de locuitori, deoarece vântul nu a suflat în direcția respectivă.
Kremlinul a afirmat în repetate rânduri că „naționaliștii” ucraineni pun la cale planuri pentru a arunca în aer o instalație nucleară sau chimică ca apoi să dea vina pe ruși – avertismente de care oficialii occidentali se tem că ar putea anunța un astfel de atac chiar din partea Rusiei.
Numeroși lideri occidentali se tem, de asemenea, că, în condițiile în care ofensiva rusă se află în impas, Kremlinul ar putea ordona folosirea de arme nucleare tactice sau arme chimice pentru a speria Ucraina și a o face să cedeze.
Ce urmează
Chiar dacă ofensiva stagnează, iar economia rusă este la pământ, Putin nu dă semne că ar da înapoi. În ciuda prăbușirii rublei și a creșterii prețurilor de consum, sondajele de opinie din Rusia arată un sprijin solid pentru Kremlin, efect atribuit de către Occident propagandei ruse și reprimării disidenței.
În acest moment, Putin cere ca Ucraina să adopte un statut neutru, să renunțe la intenția de a adera la NATO, să accepte demilitarizarea, să recunoască suveranitatea Rusiei asupra Crimeei și să recunoască independența republicilor rebele din regiunea Donbas.
De cealaltă parte, președintele Volodimir Zelenski a declarat la începutul acestei săptămâni că Ucraina este pregătită să discute despre un statut de neutralitate, cu garanții de securitate care să împiedice orice altă agresiune. El a adăugat însă că statutul Crimeei și al regiunilor separatiste ar putea fi discutat doar după o încetare a focului și retragerea trupelor rusești.
Putin poate spera acum să câștige mai mult teren și să negocieze de pe poziție de forță pentru a-l obliga pe Zelenski să facă o serie de concesii. Negociatorii ruși și ucraineni recunosc că sunt încă departe de a redacta un posibil acord pe care Putin și Zelenski l-ar putea discuta.
În aceste condiții, sfârșitul războiului este imposibil de anticipat, dar, cu siguranță, nu este aproape.