Încep cu o mărturisire: nu cred că timp de 53 de ore, de miercuri de la ora 16 până vineri seara la ora 21, vreunul dintre „ascultători” a pus căşti-le deoparte şi a oprit butonul de rec. N-am nicio dovadă că a fost aşa, dar cunoscând metehnele acestui stat, mi-e greu să cred că oameni care din asta supravieţuiesc, infor-maţia culeasă direct din recep-tor, au respectat dintr-o dată legea şi deontologia şi şi-au luat câteva zile libere.
Informaţia înseamnă putere şi despre asta este vorba în disputa ultimelor zile! Goana după acest gen de putere nu e doar apanajul ciracilor lui Băsescu. Nu! Timp de 26 de ani n-a fost puternic al zilei care să nu încerce să se folo-sească de puterea vorbelor furate. Când această ţară s-a despărţit de Ceauşescu, a sperat nu doar la paşapoarte şi salam cu carne, nu cu soia, ci şi la secretul coresponden-ţei. Ar fi ironic dacă n-ar fi de plâns, dar Ceauşescu se răzbună zi de zi. Astăzi avem aceleaşi obsesii: ce măncăm şi cine ne „ascultă”!
În România, verbul „a ascul-ta” a căpătat valenţe infer-nale. În orice limbă, „a asculta” este parte a comuni-cării civilizate. La noi, înseam-nă a fura. În patria mono- logului, în ţara în care nimeni nu ascultă pe nimeni, asculta-rea a devenit sinonimă cu furtul. Pentru că asta înseam-nă că asculţi, în afara Consti-tuţiei, vorbele unui om către alt om, iar apoi să te foloseşti de ele. Şi nu o zi-două, ci ani!
Iar despre asta nu vorbim. Niciunul dintre apostolii „statului de drept” n-a remarcat faptul că legea supremă, cea pe care o flutu-ră de ani de zile, a fost pur şi simplu ignorată un deceniu. Au fost în stare chiar să spună, iar acum citez: „Într-o ţară în care criminalitatea este ridicată, drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin”. Halucinant, nu? Am să-i răspund cu un alt citat, mult mai cunoscut: „Mai bine scapă zece vinovati, decât să sufere un nevinovat”. După mine, asta înseamnă putere. Puterea de a respecta, în literă şi spirit, legea!