Jurnalul.ro Ştiri Observator Razie de amploare a poliției rutiere în ultimele 24 de ore. Peste 700 de permise de conducere reținute, 40 pentru consum de alcool

Razie de amploare a poliției rutiere în ultimele 24 de ore. Peste 700 de permise de conducere reținute, 40 pentru consum de alcool

de Redacția Jurnalul    |   

Un număr de 774 de permise de conducere au fost reţinute în ultimele 24 de ore, iar 40 dintre acestea pentru consum de alcool, informează Ministerul Afacerilor Interne.

Totodată, au fost retrase 262 de certificate de înmatriculare.

În ultimele 24 de ore, efectivele MAI au intervenit la 4.418 evenimente, 2.881 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.537 - situaţiilor de urgenţă.

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 153 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 146 de fapte penale, iar faţă de 70 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Vineri, au fost depistate 25 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 8.327 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei.

La rândul lor, pompierii au efectuat 158 de controale, în urma cărora au identificat 47 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 680 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 307.600 de lei.

Pompierii au avut 1.295 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 38 pentru stingerea de incendii şi 4 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 19 misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.415 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România.

Totodată, din martie 2022 până în prezent au fost emise 133.890 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 86 de permise de şedere fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 36,5%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 27.375 de mijloace de transport şi 104.498 de persoane, dintre care 8.352 cetăţeni ucraineni. 

Subiecte în articol: razie politie rutiera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri