Scandalul generat de demolarea spațiilor comerciale de la Metrorex ține departe de atenția publică situația financiară dificilă în care se află compania care administrează metroul bucureștean. Valoarea subvențiilor restante pe care Ministerul Transporturilor ar fi trebuit să le aloce a urcat la 370 de milioane de lei, iar pentru acest an se forțează păstrarea subvenției alocate și a cheltuielilor companiei la nivelul anului trecut, în condițiile în care la sfârșitul lui 2020 a fost dată în folosință Magistrala 5, secțiunea Râul Doamnei-Eroilor. Asta înseamnă 10 stații, un depou și 900 de angajați în plus. Situația este foarte tensionată în companie, mai ales că acum se lucrează la o nouă schemă de personal, iar salariații se tem că asta ar însemna disponibilizări. Vicepreședintele Comisiei de transporturi din Senat, Răzvan Cuc, care a fost în guvernarea PSD și ministru al Transporturilor, spune că actualul ministru vrea să împingă voit compania în insolvență pentru ca, ulterior, să poată externaliza diverse servicii și să le concesioneze.
Jurnalul: Care este acum costul real al unei călătorii cu metroul?
Răzvan Cuc: Prețul unei călătorii cu metroul care să acopere cheltuielile de exploatare ar trebui să fie de circa 10 lei, adică de 4 ori mai mare decât plătesc acum călătorii, și aceasta în condiții normale de trafic. Asta înseamnă un număr mult mai mare de călători față de ceea ce înregistrează astăzi metroul din cauza pandemiei.
O creștere foarte mare a prețului unei călătorii ar putea avea și efecte adverse, cum ar fi reducerea traficului de călători?
Evident, iar reducerea unor cheltuieli se va face prin reducerea numărului de personal. Deja se lucrează la o nouă schemă de personal care va aduce, cu siguranță, și disponibilizări. Totuși, trebuie spus că la ora aceasta schema de personal a metroului are un minus de 300 de persoane. La noua schemă se lucrează într-o secretomanie totală, nu sunt consultate sindicatele, cum ar fi normal. La nivelul salariaților este o tensiune în creștere și nu este exclus să asistăm la o nouă grevă. Mie îmi lasă senzația că ministrul Drulă exact asta urmărește pentru a putea apoi să iasă public și să arate cu degetul spre angajați.
La cât se ridică subvenția acordată prin bugetul Ministerului Transporturilor metroului bucureștean?
Anul trecut subvenția care trebuia acordată a fost de 683 de milioane de lei, deși, conform contractului de servicii, ministerul ar fi trebuit să acorde 850 de milioane de lei. Anul acesta, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, vrea să păstreze această subvenție la un nivel similar cu cel de anul trecut. Acest lucru va avea însă efecte negative asupra asigurării serviciului de transport, în condițiile în care a fost deschisă o nouă magistrală la sfârșitul anului, iar cheltuielile au crescut, inclusiv cele de personal, pentru că au mai fost angajate 900 de persoane.
Ce prevede bugetul companiei pe anul acesta?
Și cu acest buget este o mare problemă, pentru că el încă nu există, cu toate că este mijlocul lunii aprilie. Compania a elaborat un proiect de buget, dar el a fost respins de ministrul Drulă. El a impus companiei să se încadreze în același buget de anul trecut. Datele bugetului sunt însă altele anul acesta, pentru că, repet, a fost deschisă o nouă magistrală, fără a mai lua în calcul și alte elemente, cum ar fi reducerea traficului. “Specialistul” din fruntea Ministerului Transporturilor se pare că nu a aflat încă acest lucru.
Ce ar însemna pentru companie acest lucru?
Vor apărea mari probleme în asigurarea serviciului de transport în bune condiții. Se vor mări intervalele de așteptare în stații a trenurilor, nu vor putea fi făcute reviziile materialului rulant, vor apărea întârzieri salariale, vor fi disponibilizări. De fapt, în opinia mea, văzând ceea ce face ministrul Drulă, cred totul face parte dintr-un plan prin care se dorește împingerea în insolvență a Metrorex. De altfel, ministrul a invocat deja varianta intrării în insolvență cum, de altfel, a invocat și varianta reducerii de personal.
De ce s-ar vrea intrarea în insolvență a Metrorex?
Ca să câștige niște firme foarte mulți bani. Generarea artificială a unor probleme la metrou va duce la tensionarea foarte mult a situației economice. Se va demonstra astfel că metroul bucureștean nu mai poate fi gestionat în actuala formă. Soluția salvatoare a ministrului Drulă va fi externalizarea unor servicii și concesionarea lor unor firme.
Asta nu ar însemna și creșterea costurilor?
Evident că da. Primul efect va fi scumpirea accelerată a călătoriei cu metroul. După cum spuneam mai devreme, numai acum prețul real ar fi de patru ori mai mare decât cel plătit de călători, vă dați seama la ce scumpire ne-am putea aștepta în această situație.
Metrorex a avut niște litigii cu unele companii care au lucrat la Magistrala 5, Eroilor-Valea Ialomiței, iar acestea au costat câteva zeci de milioane de euro. De unde s-au plătit acești bani?
Este adevărat, mai multe firme care au lucrat pe Magistrala 5 s-au dus la Curtea de Arbitraj de la Paris și au câștigat multe zeci de milioane de euro în urma proceselor intentate Metrorex, iar o parte din sume s-au și plătit. Banii au venit din bugetul companiei, dar acest lucru are repercusiuni negative asupra activității de exploatare. Tocmai de aceea, Consiliul Concurenței a solicitat separarea activității de exploatare de cea de investiții. Practic să avem două companii, două bugete distincte. Deocamdată însă nu s-a făcut nimic în acest sens. La un moment dat s-a propus un act normativ care prevedea că în cazul în care sunt probleme generate de litigii, banii vor fi alocați de la bugetul de stat, evitându-se astfel ca sursa financiară să o reprezinte subvențiile, pentru că atunci este afectată calitatea serviciului de transport.
Ați fost ministrul Transporturilor care a refuzat în 2018 să mai prelungească contractul cu societatea sindicatelor Sindomet Servcom SRL pentru exploatarea spațiilor comerciale. Din această perspectivă, cum ați văzut scandalul legat de demolarea chioșcurilor?
O reprezentație de circ oferită publicului de ministrul Drulă pentru a-și camufla planurile adevărate. Eu am oprit prelungirea acestui contract, iar aceste spații urmau să fie scoase la licitație după un studiu de piață care să ne arate valoarea lor. Domnul Drulă ar trebui să nu uite că sindicatul a atacat în instanță decizia companiei Metrorex de a-și valorifica propriile spații. El a făcut tot acest scandal pentru a-l imita pe colegul său de partid Vlad Voiculescu, proaspăt demis din funcția de ministru al Sănătății, dorind să fie și el băgat în seamă de presă și să-și câștige notorietatea.
„În loc să se ocupe de infrastructură, ministrul Drulă se ocupă de războaiele cu sindicatele. Demolarea chioșcurilor a fost doar un circ ieftin, pentru a ascunde adevăratul plan. Ceva mă face să cred că Metrorex are soarta pecetluită. Din punct de vedere administrativ, toate datele duc spre intrarea în insolvență a companiei”.
Răzvan Cuc, vicepreședintele Comisiei pentru Transporturi din Senatul României
„Pentru a-i mulțumi, probabil, pe oamenii care i-au susținut ascensiunea politică vrea să bage în insolvență Metrorex și să externalizeze multe dintre serviciile profitabile pentru clientela de partid”.
Răzvan Cuc, vicepreședintele Comisiei pentru Transporturi din Senatul României