Printr-o decizie judecătorească anunțată azi, clubul patronat de Gigi Becali nu va mai avea dreptul de a mai folosi numele "Steaua" și probabil va fi nevoit să revină la titulatura de "FCSB". Decizia va putea fi atacată în instanță.
"Eu cred că la ÎCCJ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - n.r.) sunt două soluții: ori a fost o răutate a judecătorilor, ori au intervenit serviciile militare. Dacă se dirijează de acolo, ce să fac, să mă pun eu împotriva puterii? În plan imediat, vom avea recursul la Curtea Supremă. Dar, oricum, stau liniștit. Voi schimba numele. FCSB. Adică Fotbal Club Sportiv Becali. Nu numele e problema mea. Dacă o se întâmple așa, pentru mine e o provocare să vedem dacă suntem de partea adevărului sau a minciunii. Steliștii vor veni după mine, vor spune că lui Becali i s-a făcut o nedreptate și că asta e de fapt Steaua lor. Dreptatea-i dreptate și adevărul e adevăr.Nimeni nu mă poate învinge, întotdeauna am purtat sabia adevărului, așa cum scrie și în Evanghelie. Trec ca vijelia prin orice furtună. Oamenii nu sunt proști, minciuna e acolo, e a lui Satan, au lucrări satanice, diavolicești, ce ai tu cu echipa asta care a adus 25 milioane în fotbalul românesc? Am fost demonizați, dar Dumnezeu își va întoarce fața spre noi. Nu vă ajunge cât ați distrus, mă criminalilor? De ce vreți să distrugeți căruța cu cai puternici care aduce bani României?", a declarat Gigi Becali., citat de gsp.ro