Jurnalul.ro Ştiri Politică Reacţia lui Tăriceanu după ce Ponta a spus că i s-a cerut sa-l toarne pe şeful Senatului

Reacţia lui Tăriceanu după ce Ponta a spus că i s-a cerut sa-l toarne pe şeful Senatului

Preşedintele Senatului spune că nu este surprins de declaraţiile fostului premier Victor Ponta, care a compărut ca martor în dosarul în care Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă, şi consideră că toţi martorii au fost supuşi la presiuni "pentru a face declaraţii acuzatoare" la adresa sa. 

"Nu sunt surprins de declaraţiile lui Victor Ponta. El a avut colegialitatea de a mă pune la curent, după ce a fost invitat la DNA Braşov în calitate de martor să depună mărturie. Mi-a relatat ceea ce s-a întâmplat şi pot să vă confirm că ce a declarat azi în totalitate mi-a spus la vremea respectivă, adică anul trecut mai exact. Sunt lucruri pe care le ştiu, dar pentru opinia publica cred că e un element surprinzător să încerci să transformi în martor protejat un fost premier care să depună mărturie împotriva altui fost prim-ministru. Asta spune multe despre metodele securiste care sunt folosite azi în justiţia din România şi care îmi întăresc convingerea că suntem într-un regres grav, într-o situaţie care seamănă mai degrabă cu teroarea care domnea în anii '50 şi '60, atunci când cei care erau consideraţi periculoşi politic, adversari politici erau eliminaţi prin dispoziţia conducerii de partid, cu ajutorul celor două instrumente de tristă amintire - Securitatea şi Procuratura", a afirmat Tăriceanu, marţi la Antena 3, declaraţie postată şi pe pagina sa de Facebook. 

El susţine că niciunul dintre martori nu a avut nimic incriminator de declarat la adresa sa. 

"Au fost presiuni pe toţi cei care au fost martori pentru a face declaraţii acuzatoare la adresa mea. Niciunul nu a avut nimic incriminator, dar ceea ce vă pot sugera, în momentul de faţă, dosarul poate să fie pus la dispoziţia presei, dosarul se află la ÎCCJ, şi veţi găsi acolo depoziţiile martorilor, şi în afară de depoziţiile martorilor o serie de transcrieri ale convorbirilor telefonice, din care reiese foarte clar acest lucru, adică modul în care s-a încercat punerea de presiune pe diferiţi martori sau persoane care, într-un fel sau altul, aveau legatură cu mine, doar - doar vor găsi ceva care să fie incriminator. Nu au găsit absolut nimic şi a fost fabricat acest dosar de aşa-zisă mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, dacă infractorii ar fi fost favorizaţi în vreun fel, vă daţi seama că DNA-ul, cu multă bucurie, m-ar fi pus direct inculpat în dosarul principal, legat de retrocedările despre care se vorbeşte", a adăugat Tăriceanu. 

Preşedintele Senatului a punctat că disjungerea din dosarul principal a avut ca scop "o înscenare ruşinoasă". 

"Eu nu am avut niciun fel de contact cu oamenii care se ocupau de aceste lucruri, niciun fel de legătură sau cea mai mică implicare, dar cu toate acestea s-a făcut o disjungere din dosarul principal, în aşa fel încât, în calitate de preşedinte al Senatului, să pot să fiu târât într-o înscenare, aş spune ruşinoasă, în care bineînţeles că prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează, în care am fost filmat intrând la DNA, dând declaraţii şi acum sigur că am obligaţia să mă prezint şi în instanţă", a mai spus Tăriceanu. 

Fostul premier Victor Ponta susţine că nu l-a "demascat" pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prin declaraţiile făcute procurorilor anticorupţie în dosarul în care acesta este acuzat de mărturie mincinoasă. El a precizat marţi, într-o postare pe Facebook, că l-a evitat pe omul de afaceri Remus Truică "din motive de protecţie", la "sugestia unei persoane apropiate din SRI". Ponta a răspuns, astfel, la informaţiile apărute în presă, în dosarul lui Tăriceanu, cu privire la declaraţiile pe care le-ar fi dat în calitate de martor. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri