Monica Niculescu (51 WTA) a câștigat finala turneului din Luxemburg în fața Petrei Kvitova (11 WTA), scor 6-4, 6-0. Românca a oferit prima reacție după al treilea succes al carierei.
"Ador să joc aici, este turneul meu preferat. Îi mulţumesc antrenorului meu, lucrăm de foarte mulţi ani şi a fost alături de mine în momente bune sau rele.
Astăzi este ziua mamei mele şi sunt foarte fericită că am câştigat acest titlu şi pentru ea. La mulţi ani, mama!
Le mulţumesc şi spectatorilor pentru că m-au susţinut în această săptămână", a declarat Niculescu conform Dolce Sport.