Jurnalul.ro Ştiri Social Reacția unui manager din industria hotelieră la atitudinea jignitoare a persoanelor carantinate

Reacția unui manager din industria hotelieră la atitudinea jignitoare a persoanelor carantinate

Directoarea de marketing la Bacolux Hotels, Laura Pătru, și-a exprimat indignarea față de atitudinea jignitoare a persoanelor aflate în carantină instituționalizată la hoteluri și primesc mâncare și cazare gratuite.

"Mi-am petrecut ziua plină de nervi și revoltă pentru bătaia de joc la adresa colegilor mei și a altora ca ei, care încearcă să facă tot posibilul într-o situație îngrozitoare pentru noi toți.
Mi se rupe sufletul pentru acei colegi care trebuie să îndure injurii, gunoaie aruncate de la balcon, urlete, obiecte smulse din pereți, să te uiți fără putere cum se năruiește munca ta de ani de zile, de parcă nu era de ajuns că suntem unul dintre cele mai afectate segmente ale industriei.
Mai nou ne luptăm și cu live-uri care acuză mâncarea? Că nu e ok să se dea brânză topită sau că șunca este de la conservă? Vă bateti joc de noi???
Confundați carantina cu sejurul? Oamenii aceia fac tot posibilul, se expun, într-un context de muncă dificil, aprovizionare dificilă. Vă plângeți că nu se dă destulă căldură??? În mastodonți industriali funcționali pt o mână de oameni, neincalziti de 3 săptămâni, când afară au fost constant intre 16 Si 20 de grade???
Vă bateti joc de noi???
Văd ziare care titrează în urma live-ului „În frig și foame FARA SA FIE CONSULTAT". Ați luat-o razna? Să fie consultat in legătură cu ce??? Dacă i se potriveste carantina la ten? Unde preferă să o facă? Vă bateti joc de eforturile noastre si ale tuturor celor implicați!
Să vă fie rușine! Pentru toate colegele mele care au plâns astăzi din cauza umilințelor voastre! Și pt alții ca ei!
Și poftiți și alt unghi - mâncare de carantină, (nesatisfăcătoare) monitorizată zilnic la sânge.
#TotulVaFiBine, dar nu acum", a scris Laura Pătru pe Facebook.

Subiecte în articol: coronavirus carantina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri