Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Recalcularea pensiilor. Ce se va întâmpla cu banii primiți necuvenit

Recalcularea pensiilor. Ce se va întâmpla cu banii primiți necuvenit

de Redacția Jurnalul    |   

Persoanele care au primit mai mulți bani, necuveniți, în urma recalculării pensiilor, din cauza unor erori de calcul sau de plată, nu vor trebui să-i returneze, se arată într-o propunere legislativă care a fost votată în Senat.

Legea 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii va fi completată prin proiectul de lege ce urmează să fie dezbătut și votat decisiv în Camera Deputaților, potrivit avocatnet.ro., citat de Antena3 CNN.

Nu doar sumele acordate în baza vechii legi a pensiilor (Legea nr. 263/2010), ci și cele rezultate din recalcularea pensiilor potrivit noii legi a pensiilor (Legea 360/2023) vor fi exceptate de la returnare dacă au fost acordate eronat.

Legea actualizată va specifica că “prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.”

Însă regula conform căreia pensionarii care au contribuit la apariția acestor diferențe prin utilizarea de documente false, declararea unor date eronate sau nerespectarea obligațiilor legale, inclusiv în cazul cumulului pensiei cu alte venituri, rămâne în vigoare. În aceste cazuri, sumele primite necuvenit nu vor fi scutite de la restituire.

Scutirea de la plată va fi aplicabilă indiferent de tipul de pensie de care beneficiază pensionarii la momentul constatării erorilor.

Pentru aplicarea efectivă a acestor prevederi, autoritățile trebuie să actualizeze normele Legii 125/2014 în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi.

Noua lege va intra în vigoare la data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri