Jurnalul.ro Ştiri Externe Un american a doborât recordul de timp petrecut sub apă

Un american a doborât recordul de timp petrecut sub apă

de Redacția Jurnalul    |   

Un cercetător american a doborât recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă de timp petrecută sub apă fără depresurizare, potrivit BBC.

Joseph Dituri a petrecut mai mult de 74 de zile într-o capsulă aflată pe fundul unei lagune de 10 metri adâncime din Key Largo, Florida. El a depășit recordul mondial și a anunțat că nu vrea să se oprească, intenționând să rămână sub apă pentru cel puțin 100 de zile.

Bărbatul în vârstă de 55 de ani este profesor la o universitate din Florida și studiază modul în care corpul uman reacționează la expunerea pe termen lung la o presiune extremă.

„Curiozitatea pentru descoperire m-a condus aici. Scopul meu din prima zi a fost să inspir generațiile viitoare, să intervievez oamenii de știință care studiază viața subacvatică și să învăț cum funcționează corpul uman în medii extreme", a spus el.

Precedentul record mondial pentru cele mai multe zile petrecute sub apă la presiune ambientală a fost stabilit de doi profesori în 2014, în aceeași capsulă din Key Largo.

Spre deosebire de un submarin, capsula nu folosește tehnologie pentru a se adapta la presiunea subacvatică.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: record apă profesor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri