Departamentul de Stat al SUA a stabilit, luni, un record la numărul de refugiați sirieni admiși într-o singură zi, acceptând 225 dintre ei. Numărul este absolut spectaculos, în condițiile în care depășește totalul refugiaților primiți în lunile ianuarie și februarie.
Informația dezvăluie graba cu care președintele Barack Obama încearcă să-și atingă ținta propusă, mai exact admiterea unui număr de 10.000 de refugiați, până la sfârșitul anului, scrie “The Washington Times”.
În același timp, remarcă publicația, această tendință a administrației americane îi alarmează pe cei care consideră că Obama sacrifică securitatea națiunii pentru a-și îndeplini un obiectiv politic. Șeful Casei Albe a promis ca, între 1 octombrie 2015 și 30 septembrie 2016, să accepte 10.000 de refugiați.
Până marți seară, SUA aprobaseră 2.540 de cereri, soluționând, în medie, 10 solicitări pe zi. Pentru a respecta angajamentul președintelui, Departamentul de Stat ar trebui să accepte zilnic 60 de cereri.
“Administrația Obama se află în plin proces de accelerare a admiterii unui număr cât mai mare de persoane, înainte de a intra în criză de timp. Este un scenariu clasic în care oportunitatea politică depășește prudența, iar intrușii se pot strecura cu riscul de a provoca o tragedie”, susține Jessica Vaughan, director de studii politice la Centrul american pentru Studiile Imigrației.
Obama mai este criticat și pentru faptul că peste 97 la sută dintre refugiații acceptați sunt musulmani sunniți, iar cererile creștinilor sunt respinse sistematic. De cealaltă parte, oficialitățile afirmă că procedurile se derulează într-un ritm tot mai rapid, deoarece s-au îmbunătățit mijloacele de verificare a refugiaților.
Departamentul de Stat al SUA susține că nu a coborât ștacheta în privința controlului refugiaților.