Jurnalul.ro Ştiri Observator Recrutare istorică în MApN: Armata Română scoate la concurs aproape 7.000 de posturi

Recrutare istorică în MApN: Armata Română scoate la concurs aproape 7.000 de posturi

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Apărării Naționale scoate la concurs aproape 7.000 de posturi de soldat și gradat profesionist (SGP) în toată țara.

''Armata Română face angajări. Aproape 7 mii de oameni, un record pentru ultimul deceniu. Printre planurile cu care am venit la minister s-au numărat: înzestrarea armatei cu tehnică modernă; împrospătarea resursei umane. Cu ambele suntem în grafic: cel mai mare program de înzestrare cu tehnică de ultimă generație tocmai s-a derulat în mai puțin de un an și tocmai a fost semnat, iar din 7 septembrie, 6.763 de noi colegi care vor fi declarați admiși în cele 38 de județe unde se fac recrutări vor începe serviciul'', a scris, marți, pe Facebook, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.

MApN vine cu o serie de precizări privind condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească un candidat:

* Vârsta: 18 - 45 de ani;

* Minimum 10 clase terminate;

* Nu e nevoie de facultate sau experiență militară anterioară.

''Ce primești? Salariu stabil din prima zi. Asistență medicală asigurată. O carieră sigură și respectată. Atenție: locurile se împart pe județe și selecția a început deja. (...) Mergi direct la Centrul Militar Zonal (CMZ) din județul tău sau intră pe www.recrutaremapn.ro și vezi ce ți se potrivește'', transmite MApN pe Facebook. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri