Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Aramata Română caută recruți. Care sunt salariile pentru soldați și ofițeri

Aramata Română caută recruți. Care sunt salariile pentru soldați și ofițeri

de Redacția Jurnalul    |   

Armata Română continuă să facă recrutări. În campania trecută, 60% dintre candidați au picat probele fizice și psihologice.

Acum au fost scoase la concurs peste 3.800 de posturi de soldați profesioniști iar persoanele care au picat probele anterior sunt încurajați să revină. 

Totodată, armata are nevoie și de studenţi la şcolile şi academiile militare.

Printre probele fizice obligatorii sunt mersul pe bârnă, mersul târâș pe coate și genunchi. Sunt probe pe care mulţi le încearcă, dar puţini le pot trece. 

"Cea mai dificilă probă pentru candidaţii care optează pentru o funcţie de soldaţi gradaţi profesionişti este proba de alergare. 25-30% dintre candidaţi pică la această probă din lipsa pregătirii fizice corespunzătoare", spune Adrian Baschi, şef compartiment Educaţie Fizică Militară.

Care sunt salariile

Marius a reuşit să treacă probele şi speră să îmbrace uniforma militară cât mai curând.

"Seriozitate, disciplină, un loc de muncă stabil. La început mi s-a părut un pic dificil, dar după am lăsat emoţiile de-o parte şi m-am axat să obţin un punctaj mult mai bun. Mai am traseul de 2000 de metri şi psihologicul", povestește Marius Radu, candidat.

MApN vrea sa inroleze cel putin 3.800 de tineri din toată ţara şi a modificat dificultatea probelor la un nivel mediu, după ce campania trecută de recrutare a fost un eşec. 60% dintre candidaţi au picat fie proba fizică, fie testul psihologic. 

"Cei care vor să fie soldaţi profesionişti în armata României mai au timp să îşi depună dosarele de înscriere până pe 1 iunie. Urmează apoi o perioadă de selecţie, de probe eliminatorii. Cu puţină pregătire, cred că orice persoană cu vârsta între 18 şi 45 de ani ar putea să treacă de aceste probe", precizează  Corneliu Pave, purtător de cuvânt MApN.

Persoanele care vor sa devina subofiteri sau maiștrii trebuie sa aiba sub 28 de ani. Iar ca sa fie declarati admisi, candidatii trebuie sa treaca de probele fizice, psihologice si medicale.

Sunt disponibile peste 1.500 de locuri în şcolile postliceale şi peste 1.200 de posturi de ofiţeri.

Potrivit datelor MApN, salariul unui soldat poate ajunge la 5.000 de lei ,în timp ce salariul unui ofiţer poate depăşi la finalul carierei 20.000 de lei. Subofiţerii pot câştiga între 3.000 şi aproape 6.000 de lei, transmite observatornews.ro.

Subiecte în articol: recrutari armata salarii soldat ofiter
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri