Jurnalul.ro Ştiri Observator Redeschiderea Dosarului Revoluţiei, oficială

Redeschiderea Dosarului Revoluţiei, oficială

de Dan Radu    |   

Decizia Parchetului General de a redeschide Dosarul Revoluţiei, care fusese clasat de Parchetul General, anul trecut, a primit undă verde, ieri, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorii au anunţat că vor relua ancheta şi vor încadra omorurile săvârşite în decembrie 1989 la categoria genocid şi crime de război, infracţiuni care nu au termen de prescriere.

Decizia Parchetului General de a redeschide Dosarul Revoluţiei avea nevoie de confirmarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, confirmare care a venit prin decizia adoptată ieri. Astfel, procurorii au undă verde să reînceapă cercetările. În aprilie, procurorul general interimar, Bogdan Licu, anunţase că decizia de clasare dată de Parchetul Militar, care a instrumentat, până atunci, Dosarul Revoluţiei, este una netemeinică şi ilegală, dat fiind caracterul incomplet al cercetărilor şi ignorarea unor elemente. Licu s-a arătat contrariat că, în ciuda indiciilor clare, faptele nu au fost cercetate sub încadrarea de genocid, permiţându-se astfel ca prescripţia răspunderii penale să ducă la oprirea investigării în cazul celor 709 morţi din decembrie 1989. În anunţul potrivit căruia dosarul va fi redeschis, Licu a promis că se va lua în calcul şi influenţa externă în evenimentele care au dus la răsturnarea regimului comunist, dar şi informaţiile clasificate ale SRI şi elementele din ancheta efectuată de comisia senatorială în cazul Revoluţiei.

Decizia de clasare a dosarului luată anul trecut a făcut ca România să mai multe procese intentate de revoluţionari la CEDO

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri