Minunea se lasă așteptată. Minutele se scurg și deși e trecut de ora plecării, trenul nici n-a ajuns. „Dar când vine trenul?”, tot întreabă copiii. Întrebarea are sens, pentru că deja a acumulat peste 10 minute de întârziere. „Vine de la Gara de Nord, pe linia de centură feroviară a Bucureștiului, care e veche”, le explică impiegatul copiilor. Care copii nu pricep o iotă. „Dar când vine trenul?”, repetă ei, nemaiavând răbdare. Cu 15 minute întârziere se vede că se apropie încet o „Săgeată albastră” printre bălăriile și pomii care au crescut nestingheriți 19 ani, de când Gara Progresul s-a închis traficului. Copiii, entuziasmați: „Wow, e tren d-ăla miștoooo!”. De pe peron se aud și alte voci. „Are o viteză când vine de zici că se duce”. În sfârșit, oprește. O singură ramă se Săgeată albastră, jumătate deja ocupată din Gara de Nord. Trenul se umple. Nașul are răbdare și nu dă plecarea până nu-și fac toți doritorii poze. Trenul, special pregătit. Curat, geamurile „lacrimă”, fără desene pe exterior. „Zici că e scos acum din cutie”, spune cineva. „Păi, puteau veni politicienii la această inaugurare”. „Bine că n-au apărut. Ar fi avut tot trenul rezervat, iar noi îl așteptam pe următorul”.
Trenul pleacă. Încet. Foarte încet. Până la Gara Jilava nu a sărit de 20 km/h. Copiii, lipiți cu frunțile de geamuri. Ei ar fi vrut ca trenul să meargă și mai încet, să vadă ei tot. Însă priveliștea nu este deloc frumoasă la această ieșire din sud a Bucureștiului. Mormane de gunoaie, moloz, resturi de la construcții, nori de fum de la deșeurile arse de locuitorii din zonă. Abia la ieșirea din Jilava peisajul s-a schimbat, iar trenul a început să ia viteză. Spre 70 km/h. „Este porțiunea reabilitată odată cu podul de la Grădiștea”, spune nașul. Și, într-adevăr, trenul urcă la 100 km/h lin, fără zgâlțâieli. „Ia te uită. Poți pune o monedă pe cant și nu cade. Asta e treaba când lucrarea este pe bani europeni. Totul trebuie să fie țiplă”.
„Atenție, vine podul cel nou”
În afară de copii, pentru ceilalți călători curiozitățile sunt podul de la Grădiștea și Gara Comana. Doamna învățătoare își anunță copii: „Atenție, vine podul cel nou”. Instant clasa s-a lipit cu frunțile de ferestre. Se trece în viteză pe pod și... dezamăgire: panourile de pe marginea podului obturează priveliștea către pădure și albia Argeșului. „De ce au pus pereții ăștia? Nu se vede nimic”, spun copiii. Și ceilalți călători au avut de comentat. „Puteau să le facă transparente”. Oprire în Halta Grădiștea. Coboară aproape toată lumea din tren pentru poze pe peron. Nașul, mândru nevoie mare. „Cred că o să fiu pe tot Facebookul. Toți mi-au făcut poze”. În loc de un minut, trenul a staționat trei minute. „Deja are 13 minute întârziere, ce mai contează două?”. Pe peron aștepta un domn în vârstă. Se duce direct la naș și-l îmbrățișează. „Ce mai faci omule! Nu te-am mai văzut de 19 ani. Când ieși la pensie? Io am ieșit acum doi ani”. „În septembrie ies și eu la pensie”, răspunde nașul. Îl întreb ce e cu domnul de pe peron. „A fost colegul meu de tren mai bine de 15 ani, pe ruta asta, până a căzut podul vechi. El era mecanic de locomotivă, io - în vagoane. După aia ne-am despărțit. Nu ne-am mai văzut. Frumos gestul lui să vină să mă salute”.
Oprirea în Hhalta Grădiștea a durat mai mult de un minut. „Poate recuperăm, să nu încurcăm trenul care vine de la Giurgiu, că e doar o șină și ar trebui să ne aștepte într-o gară, la Mihai Bravu, dacă mai stăm mult pe aici”.
Garnitura se urnește în cele din urmă spre Comana. Linia este nouă. Modernizată odată cu construcția podului. Viteza crește la 100 km/h, însă lin, fără zgâlțâieli. „Nici nu simți viteza. Treabă făcută profesional de străini, nu de hoți ca ai noștri”, se aude. „Și de ce a durat atât, dacă sunt așa profesioniști?”. „Tot ai noștri le-au pus bețe-n roate. Îți zic eu că mulți au firme de microbuze, iar trenul le ia șunca din fasole”. Dialogul e însă curmat brusc de vocea învățătoarei? „Copii, de aici începe cea mai frumoasă parte a călătoriei. Trenul trece prin pădure”. „Doamna, vedem și căprioare?”. N-au văzut.
„Doar juma’ de oră de deltă”
Mai bine de jumătate din călători au coborât la Comana. Erau, de fapt, călătorii curioși să vadă Podul de la Grădiștea și gara Comana, restul drumului până la Giurgiu nu mai prezenta interes. „Asta am vrut să vedem. Lucrarea asta. Ne plimbăm prin Parcul Comana, mâncăm ceva, ne relaxăm. Afară e frumos, e curat. E sâmbătă, e 10 dimineața. Avem toată ziua la dispoziție. Ne întoarcem pe seară în București, când dau țânțarii”, mi-a zis un domn, însoțit de copii și soție. „Bun trenul ăsta. În jumătate de oră ești în Delta Neajlovului. Frumos tare. E rezervație naturală. Știați asta? Avea și doamna Udrea o căbănuță pe aici. E mai bine cu trenul, nu te mai complici cu mașina. Poți bea și o bere. E și ieftin. Sper să rămână 6 lei de la Gara Progresul până aici, copiii au gratis... Cu mașina ieși mai scump. Doar parcarea e 10 lei”. „Păi, faci doar juma’ de oră până în deltă. Cu mașina îți juma’ de oră numai până ieși din București. Iar din DN mai faci destul până aici. Trenul te lasă chiar la botul calului”, îl completează și soția”.
Nașul, din nou mândru nevoie mare. Mulți călători s-au pozat cu el lângă tren. „Se vede bine și trenul în poză?”, „Se vede, se vede”. S-a mai și întâlnit cu foști colegi ceferiști. „Stau toată ziua pe peron. Sunt la pensie toți și așteaptă fiecare tren să salute foștii colegi. Noi, ceferiștii, suntem foarte uniți. Nici pensia nu ne desparte”, zice nașul.
În tren au urcat de la Comana vreo 10 călători, localnici care aveau treabă la Giurgiu, nu doar curiozități. „Multă lume, domnule. Iar asta e foarte bine. Poate bagă garnituri mai des. Eu de 19 ani aștept trenul. M-am săturat de «ia-mă nene» până la DN și de acolo altă ocazie. Că și microbuzul ăla... 19 ani am dat o gălăgie de bani. E scump. 19 ani mi-au furat din viață. 25 de lei dus, 25 întors, 50 de lei pe zi doar drumul casă-serviciu. Timp pierdut și bani pierduți. 19 ani! Cum recuperez eu toate astea?”. „Du-te la politicieni, ieși la vot”, i se răspunde. „O să mă duc. Poate s-o schimba ceva”.
„Nu vă bucurați, că se închide iar”
Călătorii sunt mulțumiți. Biletul este ieftin, distanța Gara Progresul - Giurgiu e parcursă într-o oră și 20 de minute, garnitura este curată și nici nu-i interesează că trenul mai are 10-15 minute întârziere. „Măcar știi că ajungi bine. Că uneori cu microbuzul mai ai surprize. Fie o pană, fie se strică ceva la el, mai un accident. Și mai ales mi-e frică de șoferii ăștia. Merg ca nebunii să facă multe curse. Cât mai multe curse și te cam pun în pericol. Eu mă închin tot timpul când merg cu microbuzul”. „Ce-or face de acum firmele de microbuze? Le-a luat trenul clientela. Nu mă bucur de răul lor, dar prea au fost escroci. Mai sunt câteva sate unde n-ajunge trenul. Poate doar acolo mai rezistă cât de cât”. „Dar mai dă-i în… , Doamne iartă-mă!, că mie niciodată nu mi-au dat bon sau chitanță. Acum, gata. Le-a murit escrocheria”. Exact când lumea lăuda tot mai mult CFR-ul, un domn strică bucuria. „Nu vă bucurați, că se închide iar. Peste trei ani se închide din nou linia pentru ați 5 ani, iar la cum decurg la noi lucrurile, o să dureze cam 10-11 ani”. „Cum așa? De ce?”, se aud voci. „Păi, trebuie rezolvată problema de la Daia, că acolo se surpă mereu terenul. Apoi trebuie modernizat și restul de cale ferată, se dublează șina și se va electrifica. Bulgarii au electrificat până la podul de la Giurgiu. De asta zic că noua lucrare va dura mult”. Câteva fețe dezamăgite. „Cum adică? Doar trei ani și ne întoarcem la microbuze”. Nașul confirmă. „Da, așa am auzit și eu”. Discuția capătă accente critice. „Dar de ce nu au făcut toate astea în cei 19 ani? Ce-au așteptat? Dar când au făcut modernizarea și podul de la Grădiștea de ce nu s-au apucat? Ce-au așteptat?”. „N-au avut bani”. „Dar pentru avioanele de lux ale lui Iohannis cum de au avut?”.
Trenul se apropie de Daia, zonă problematică. „Aici, pe sub calea ferată sunt niște izvoare care spală terasamentul. De aia se merge cu automotoare de astea ușoare. Pe aici nu poate trece o locomotivă sau trenuri de marfă, că se surpă totul sub ele”.
Șmecherie bulgărească
Ajunși în Giurgiu Nord, coboară 6 călători. Toți bulgari. Toți vorbesc românește. „Așteptăm trenul de Ruse, cel internațional, de la București. El vine pe partea cealaltă, prin Videle. E mai ieftin așa, chiar dacă așteptăm o oră și ceva aici. Ăla internațional costă 50 de lei de la București până aici. cu Ăstălalt costă 12 lei. Iar de aici până la Ruse, la noi, mai plătim câțiva lei. Mai sunt niște microbuze ale unei firme din Ruse care ne duc dincolo de pod. Și alea sunt ieftine. De azi vom economisi 30 de lei pe zi. Sunt bani. Voi, românii, aveți salarii mari, vă permiteți. Noi suntem mai săraci. La noi un salariu de 500 de euro e un salariu foarte bun”. Ni se alătură un alt călător, care așteaptă și el trenul de Ruse. Român, de data asta. Chiar giurgiuvean. Scoate un pachet de tutun și își face o țigară. Bulgarii observă imediat: „E bulgăresc pachetul”. „Da”. „Cu cât îl iei de la Ruse?”. „E mai ieftin. În banii noștri este 23 de lei. Aici îl găsești de la 40 de lei în sus”. „Vedeți, domnule?, îmi zice. Ce v-am spus?”.
Giurgiuveanul merge la cumpărături la Ruse. „Mă enervează că nu pot veni cu același tren la întoarcere. Ăsta, după ce ajunge la Ruse, stă 10-15 minute și pleacă înapoi. N-am timp să merg nici la Metro, nici la mall. La întoarcere caut o ocazie. Însă merită. Sunt mai mici prețurile la ei, chiar dacă au mai crescut și la ei. Pentru mine merită. Eu, din Giurgiu mai cumpăr doar pâine și câte o bere când nu mai am Zagorca luată de la ei. Când merg la cupărături mai mari, plec dimineață cu o ocazie și mă întorc cu trenul de prânz de la Ruse la Giurgiu. Pe la ora 14 sunt acasă”.
Infrastructura, cu cârpeli și spoială
Desigur, existența trenului pe linia București-Giurgiu este extrem de utilă, însă în spate, infrastructura lasă mult de dorit. În afara celor două gări nou construite de la Grădiștea și Comana, restul gărilor sunt exact ca acum 19 ani, de parcă reluarea circulației pe această rută a luat pe toată lumea prin surprindere. Gara Progresul este în paragină, 19 ani nu s-a făcut nimic. Doar acum, „că poate vin oficialitățile la inaugurare”, s-a dat puțin cu var și s-au cârpit peroanele. Mai mult, nici personal nu are gara, nu există casă de bilete, ci doar o hârtiuță pe care scrie „Biletele se procură din tren”. La Jilava, s-a mișcat ceva-ceva două la peroane. În rest, nimic. La fel și în Halta Sintești. Nici după zona reabilitată Grădiștea - Comana nu sunt schimbări. Au rămas aceleași gări neîngrijite timp de 19 ani. În unele halte de mai mulți ani s-au „cazat” persoane fără adăpost.
„Să mai pună gări pe Centură”
Și la întoarcerea spre București trenul a fost destul de plin. Mulți navetiști. „E bun trenul ăsta, dar avem o mare problemă, care se poate rezolva simplu. Nu toți lucrăm lângă Gara Progresul sau Gara de Nord. Io, de exemplu, lucrez dincolo de Valea Ialomiței, Drumul Taberei. Dacă tot o ia trenul pe centură, fă, dom’le o haltă la Domnești. Mai fă una și la Bragadiru... și la Măgurele. Noi, navetiștii, nu lucrăm în centru, pe Magheru. Mai pe la periferie dăm cu sapa, și ne-ar ajuta câteva stații pe centură, că și așa merge trenul pe acolo ca ceasul rău. Ce mare greutate să torni câteva roabe de ciment și să faci un peron acolo? Că nu vrem scări rulante”.