Jurnalul.ro Ştiri Externe Regatul Unit, în pericol! Premierul Scoției vrea referendum pentru independență în 2023

Regatul Unit, în pericol! Premierul Scoției vrea referendum pentru independență în 2023

Prim-ministrul scoțian Nicola Sturgeon este încrezătoare că un al doilea referendum privind independența Scoției față de Marea Britanie ar putea avea loc în octombrie anul viitor, a declarat ea duminică, potrivit Reuters.

Cea mai înaltă instanță britanică va începe marți să analizeze argumentele pentru a permite organizarea unui referendum de secesiune fără aprobarea premierului britanic Liz Truss și a guvernului său.

În cadrul unui plebiscit din 2014, aprobat de guvernul britanic, scoțienii au respins independența cu 55%-45%. Cu toate acestea, Partidul Național Scoțian susține că votul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, organizat doi ani mai târziu, a schimbat situația în totalitate.

Nicola Sturgeon anunță că, deoarece alegătorii au susținut partidele pro-independență în alegerile pentru parlamentul scoțian de anul trecut, a existat un mandat pentru ca acestea să prezinte un proiect de lege pentru organizarea unui nou referendum pe 19 octombrie 2023.

Ea s-a declarat încrezătoare într-un verdict favorabil.

„Da, sunt încrezătoare că acest lucru se poate întâmpla. Să așteptăm și să vedem ce spune instanța. Sunt încrezătoare că Scoția va deveni independentă", a declarat Sturgeon la BBC TV.

Premierul Sturgeon a promis că o înfrângere la Curtea Supremă ar însemna că partidul său va lupta la următoarele alegeri la nivel britanic, care vor avea loc în 2024, doar pe o platformă privind independența Scoției, ceea ce ar face din aceasta un referendum „de facto".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: scotia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri