Jurnalul.ro Ştiri Externe Regatul Unit introduce carantina în hoteluri pentru persoanele care sosesc din 33 de țări

Regatul Unit introduce carantina în hoteluri pentru persoanele care sosesc din 33 de țări

Regatul Unit va introduce, începând cu 15 februarie, carantina în hoteluri, pentru 10 zile, a persoanelor care sosesc din 33 de țări de risc.

Pe listă se află Portugalia, Africa de Sud, toate statele din America de Sud și Emiratele Arabe Unite.

Măsura se adresează mai ales cetățenilor britanici ce revin în Regatul Unit. În cazul persoanelor care nu au reședința în Regatul Unit și vin din țările respective, accesul în țară este interzis.

Măsura este menită să limiteze răspândirea noilor variante ale coronavirusului, precum cele din Brazilia şi Africa de Sud, a explicat vineri Ministerul Sănătăţii într-o declaraţie.

„În faţa noilor variante ale coronavirusului, este important că guvernul continuă să ia măsurile necesare pentru a proteja oameni şi a salva vieţi'', a spus ministrul britanic al Sănătății.

În primele ore după confirmarea noilor reguli de carantină legată de COVID-19 guvernul de la Londra a rezervat mii de camere de hotel, potrivit BBC

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri