Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce s-ar întâmpla în Regatul Unit, dacă regele Charles al III-lea ar deceda

Ce s-ar întâmpla în Regatul Unit, dacă regele Charles al III-lea ar deceda

de Redacția Jurnalul    |   

După ce regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer, în Regatul Unit se discută deja despre ceea ce s-ar întâmpla, în cazul în care acesta ar deceda.

În Marea Britanie deja se discută ce s-ar întâmpla, în cazul în care regele Charles al III-lea ar deceda, după ce acesta a fost diagnosticat cu cancer.

Pentru rege este pregătită o întreagă operațiune, ce are nume de cod ”Menai Bridge”, operațiune ce cuprinde detaliile procesiunii funerare, precum și modul în care succesorul la tron se va comporta, notează știripesurse.ro.

Simon Morgan, ofițerul însărcinată cu protecția, spune că pregătirile pentru Menai Bridge au început la scurt timp după moartea Reginei.

”Chiar Regele a menționat în discursul de acceptare că va avea acest rol pentru câte zile o mai avea. Are 73 de ani, trebuie să ținem cont de acest lucru, așa că ne pregătim pentru ce va urma”, precizează ofițerul regal.

Ziua în care a murit regina Elisabeta a II-a a fost denumită Ziua Z. Documentele dezvăluite după moartea acesteia arată că, la câteva ore după deces, ar fi avut loc ”o cascadă de apeluri”, pentru a informa primul ministru, secretarul de cabinet și mai mulți miniștri de rang înalt și oficiali guvernamentali.

Astfel, este de așteptat ca Operațiunea Menai Bridge să aibă multe asemănări cu Operațiunea London Bridge.

În timp ce operațiunea Menai Bridge va fi în plină desfășurare, William, Prinț de Wales, următorul în linia de succesiune la tron, ar urma să devină rege alături de soția sa Kate Middleton, care va deveni Regina Consoartă.

Noul rege se va adresa națiunii, așa cum a făcut Charles pe 9 septembrie, iar publicul va intra într-o perioadă de doliu național înainte de funeralii.

”Numele de cod pentru decesele regale au fost introduse inițial pentru a preveni scurgerea în presă a veștii morții înainte de anunțul oficial. Folosirea numelor de cod a împiedicat operatorii de la centrala telefonică de la Palatul Buckingham să afle vestea înainte ca aceasta să fie făcută publică”, mai scrie știripesurse.ro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: regele charles deces
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri