Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles şi Camilla au participat la primul eveniment public de la încheierea doliului regal

Regele Charles şi Camilla au participat la primul eveniment public de la încheierea doliului regal

Regele Charles al Marii Britanii şi regina consoartă Camilla au participat luni la primul eveniment public de la încheierea perioadei de doliu regal după decesul reginei Elisabeta a II-a, transmite dpa.

Regele Charles al III-lea a acordat statutul de oraş localităţii Dunfermline, vechea capitală a Scoţiei.

Charles a transmis "cele mai calde felicitări" celui mai nou oraş din Scoţia, precizând că acest lucru "i-ar umple inima de bucurie dragei mele mame".

Localitatea a primit statut de municipalitate în cadrul festivităţilor organizate cu prilejul Jubileului de Platină al reginei Elisabeta.

El a vorbit despre "dragostea profundă" a mamei sale pentru Scoţia, descriind-o drept "unul dintre fundamentele vieţii ei".

Sute de localnici au participat la eveniment pentru a saluta cuplul regal.

"În timp ce sărbătoriţi statutul binemeritat de nou oraş al Scoţiei, nu pot decât să îmi exprim cele mai calde felicitări şi urările mele din inimă pentru anii care vor urma", le-a spus regele Charles participanţilor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri