Ultimii ani ai monarhiei din România s-au suprapus primilor ani de ocupație sovietică. A urmat o lungă perioadă de comunism. Regele Mihai I, alungat din țară în 1947, a putut să revină abia în 1992. Momentul, însă, a fost marcat prin cea mai mare manifestație a românilor, la care au participat peste un milion de oameni. În toată perioada exilului, regele Mihai I a făcut lobby pentru România și s-a informat în legătură cu realitatea din țară. A avut un rol și în intrarea României în NATO.
Istoricii, indiferent de care parte a baricadei sunt, regaliști sau împotriva ideii de monarhie, îl descriu pe Regele Mihai ca personaj tragic și îi recunosc meritele, dincolo de toate obstacolele pe care le-a avut de trecut. „A avut imensa șansă, demnă de o tragedie greacă, de a reveni exact acolo de unde fusese alungat și de a întâlni din nou adversități pe care le-a primit cu demnitate. Nu a avut șansa de a fi un unificator, ca bunicul său, cu atât mai puțin nu a putut avea meritele întemeietorului dinastiei, dar a încercat să facă lobby pentru România. Atunci când am intrat în NATO, el a făcut câteva servicii României, a făcut turnee în acea perioadă, după împăcarea cu autoritățile de la București, în al doilea mandat al lui Ion Iliescu. A călătorit în toate țările monarhice și a vorbit de bine România, ceea ce nu e puțin lucru. A fost un sprijin benefic. În tot acest timp, a fost un personaj discret, modest și care merită respectul”, spune academicianul Răzvan Theodorescu.
Emoție și nu timiditate a omului de stat
Cei care au stat de vorbă cu regele, după 1990, spun că niciodată nu a abandonat iubirea față de România și interesul penntru binele țării. „L-am întâlnit prima oară la Versoix, în 1990, de Paște, apoi, de câte ori a fost în România, m-a primit la discuții. M-a impresionat, ca om foarte inteligent, iar ceea ce cred eu că i-a fost defavorabil este acea sensibilitate pe care nu o regăsim de obicei la asemenea personaje, de o asemenea anvergură. Probabil asta l-a făcut să le pară multora timid. Chiar a fost rege, prin naștere. A avut educație de rege și s-a purtat ca un rege. Peste România, în sufletul lui nu era nimic, era valoarea supremă în care credea: România, viitorul ei, oamenii României. Acesta a fost crezul lui, toată viața. Poate că soarta României ar fi fost alta, dacă ar fi fost invitat de FSN la reorganizarea țării, în 1989. Prestigiul României ar fi fost conferit de legăturile de sânge ale regelui cu celelalte case regale din Europa. Cu Spania sunt cele mai importante legături, cu regina Sofia, dar și cu Londra, cu regina Elisabeta”, a explicat, pentru Jurnalul Național, istoricul Stelian Tănase.
Regele și-a manifestat interesul pentru întoarcerea în țară imediat după căderea comunismului, însă nu a fost primit cu brațele deschise de puterea politică din 1990. „Când l-am întâlnit la Versoix, în 1990, era extraordinar de informat despre tot ceea ce se întâmpla în România. Mi-a oferit o mare lecție de patriotism și o lecție despre ce înseamnă să fii om de stat. Atunci când pronunța numele României, i se punea un nod în gât, ca să nu spun că a și lăcrimat. La acel Paște, în 1990, lucrurile erau incerte pentru România, nu fuseseră organizate alegerile, era o țară în haos, un moment foarte complicat, iar cât am stat eu la Versoix, timp de două săptămâni, primea oameni din toate mediile, de la care-și culegea informații despre România. M-a impresionat patriotismul lui și anvergura extraordinară. Era foarte emoționat. M-a întrebat ceva despre Sinaia, unde nu mai fusese de la plecarea din țară și îi tremura vocea. Eu fusesem acolo în urmă cu câteva zile. Fusese un seminar la Pelișor, iar el m-a rugat să-i descriu aleile, tot ce e acolo”, mai povestește Stelian Tănase
„A reușit să recâștige nordul Ardealului”
Unul dintre marile merite ale Regelui Mihai este acela că a reușit să scoată România din cel de-al doilea război mondial înainte de un dezastru așteptat. „Are multe merite. În primul rând, regele și mama lui, Elena, au protejat evreii, iar marele merit este că a scos România din război, în ultimul moment. Politicienii ar fi trebuit s-o facă mai devreme. În primul rând, nu ar fi trebuit să intre în război, apoi ar fi trebuit să retragă țara din război, dincolo de Nistru, să nu fi mers mai departe. Momentul 23 august 1944 a scurtat cu șase luni războiul și a redus foarte mult pagubele. România ar fi devenit teatru de război și ar fi fost devastată, precum Polonia sau Ungaria, ceea ce nu s-a întâmplat. Datorită diplomației și oamenilor din jurul lui, a reușit să recâștige nordul Ardealului”, explică istoricul Stelian Tănase.
Regele Mihai este ultimul care a avut un merit, este ultimul șef de stat din perioada războiului, dar urmașii lui nu au niciun merit Academician Răzvan Theodorescu