Adoptat dintr-un orfelinat din Constanţa, Iancu ajunge regizor la Cannes cu filmul vieţii sale. Poveştile tulburătoare care au inspirat "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN"
Născut cu probleme de adaptare şi traumatizat fizic şi verbal în orfelinat, un băieţel din Constanţa ajunge în Statele Unite şi-şi transformă trauma în succes. Devine regizor, iar în 2016 ajunge la Festivalul de la Cannes cu filmul vieţii lui. "Bunee: The boy from Constanţa"
Documentarul a fost prezentat la Cannes în 2016 și ste lecţia de viaţă pe care o arată lumii întregi în speranţa că semenii lui vor înţelege că iubirea de părinte, fie el şi adoptiv, vindecă orice.
Iancu Tomlinson, zis Buni sau Bunee, cum îi spun americanii
Dacă viaţa lui ar fi continuat aşa cum au fost primii 6 ani, n-ar fi avut prea multe șanse. Primele amintiri din viaţă sunt cei 4 pereţi între care trăia toată ziua. Doar noaptea era liber. Să viseze la marea pe care o auzea, dar pe care nu avea voie să o vadă.
"Erau momente când ne ascundeam sub pat, atunci erau pedepse foarte aspre. Ori eram loviţi, ori eram scoşi afară, unde eram efectiv tinuţi de o sfoară, printre câini vagabonzi. Eram atât de mic încât îmi amintesc că mă târam pe sub gard, şi umblam singur prin Cernavodă", povestește Iancu Tomlinson, un băiat adoptat în SUA, pentru observatornews.ro.
Nu a apucat niciodată să ajungă la Marea Neagră. Avea să facă valuri însă în viaţa unei familii dintr-un loc de care nu auzise niciodată: America.
Bunee s-a întors în România
"Au trimis o echipă de filmare, m-au filmat pe mine făcând diferite activităţi în orfelinat, şi au trimis caseta video în State. Părinţii mei au văzut caseta, pe mine făcând diverse activităţi şi au zis: ăla e fiul nostru", a spus Iancu Tomlinson.
Nu o să uite niciodată Craciunul din acel an: lângă brad găsea o familie. Venită dintr-un loc al cărui nume abia putea să-l pronunţe: Oklahoma. În drumul spre State s-a oprit la familia Duţă, care a ajutat zeci de familii americane să aibă grijă de copiii adoptaţi până părăsesc România. Dar de nimeni nu s-au ataşat ca de Buni.
"Înainte l-am dus la baie, când a intrat s-a minunat şi nu-i venea să creadă că era în baie, nu văzuse baie, nu ştia ce înseamnă", își amintește Viorica Duţă.
"Probabil sunt încă traumatizat şi astăzi, doar că nu realizez. Aş spune că multe din fricile şi anxietăţile mele au dispărut în primii trei ani", spune Iancu Tomlinson.
Dar lucrurile nu au fost atât de simple. Părinţii lui au trebuit să se lupte cu multe crize de furie, aproape incontrolabile. Băiatul visa ororile trăite în cămin. Ca mai toţi copiii înfiaţi din orfelinatele acelor ani, nici Buni nu ştia ce să facă atunci când primea dragoste şi căldură.
"Se comporta ca şi cum era bebeluş, eu aveam grijă de el pentru că nu a avut niciodată până atunci ocazia să plângă, să aibă o mamă care să vină, să-l mângâie şi să-i spună că va fi bine", spune Susan Tomlinson, mama adoptivă.
Buni a devenit Bunee Tomlinson, şi a început cu greu să se adapteze la şcoala americană. Până când tatăl lui a primit un sfat important de la unul dintre profesorii lui.
"Mi-a spus: ştii ce? Nu te mai uita la ce e în neregulă cu copilul! Începe să te uiţi la ce e în regulă cu el, doar fă ce crezi tu mai bine şi vei reuşi", spune Tommy Tomlinson, tatăl adoptiv.
Şi a reuşit. Dintr-o joacă, Bunee a devenit regizorul vieţii lui. Iar în 2016 a ajuns cu "Bunee: The boy from Constanţa" la Cannes, un documentar despre viaţa lui prin ochii părinţilor adoptivi, aşa cum a fost înainte să-i cunoască şi până s-a făcut mare.
Bunee îşi doreşte propria familie şi vrea să adopte copii abandonaţi. Din România sau SUA, nu contează. Traumele lor nu au frontiere.
Bunee s-a întors în România în 2016 şi a fost inclusiv la fostul lui orfelinat. Tot atunci a văzut pentru prima dată marea. Fără să evadeze şi fără să fie pedepsit. Doar aplaudat la Festivalul de la Cannes pentru că a avut curaj să viseze.