Se schimbă radical regulile pentru colectarea gunoiului! Românii vor fi obligați prin lege să strângă și să depoziteze separat deșeurile umede de cele uscate începând cu 1 ianuarie. În caz contrar, vor plăti facturi mai mari companiilor de salubritate. Și primăriile sunt obligate să asigure condiții pentru colectarea separată a gunoiului. Altfel, riscă amenzi usturatoare. Autorităţile de mediu trebuie să facă orice pentru a încuraja reciclarea deșeurilor, sau România riscă să piardă sume uriașe la nivelul fondurilor europene.
Chiar din prima zi a anului 2019, locatarii blocurilor nu vor mai avea voie să arunce gunoiul la topogan.
Absolut toată lumea va trebui să sorteze resturile umede de cele uscate şi să le lase la ghenă în tomberoane separate.
Problema este că nu toate blocurile au tomberoane pe categorii.
Asociațiile de proprietari care nu asigură colectarea separată vor fi penalizate prin facturi mai mari, cu 30 de lei la tona de gunoi.
Sunt reguli noi impuse de autoritățile de mediu pentru a crește rata de reciclare a deșeurilor din sticlă, plastic, hârtie și metal de la 10%, cât este în prezent, la 40%, anul viitor.
Sunt probleme și cu stațiile de reciclare.
Din cele 36 de sisteme de management integrat înființate în teritoriu funcționează doar șase. Primul a fost deschis la Bistrița în 2013. Și aici sunt probleme.
România este codașă în Europa la reciclarea deșeurilor.
Autoritățile au stabilit ținte ambițioase și vor ca 70% din deșeuri să fie reciclate până în 2022. Altfel, pierdem bani europeni.
sursa: http://stiri.tvr.ro