Scriam, la un moment dat, într-un articol că relaxarea cantitativă (quantitative easing - QE) a fost făcută fără discernământ. Bancherii s-au făcut preş în faţa politicienilor şi au pus bani pe piaţă fără să se coreleze cu factorul real, ce a determinat criza: datoriile guvernamentale greu de susţinut.
Principala problemă de care nu se ţine deloc cont este că banii, care-s meniţi să intermedieze schimbul, nu prea au ce mijloci în acest context, şi de aceea băltesc. Iar dacă se merge în această direcţie, va fi nevoie de zeci de ani pentru ca ei să fie absorbiţi. Înţeleg asta cei care continuă QE?
Poate că-i bine să le mai explicăm încă o dată. Dacă există o cantitate de bani căreia nu-i corespunde una de bunuri şi servicii, e necesar ca fiscalitatea să devină mai puţin opresivă, ca să lase spaţiu pentru business. Iar mai departe, pe seama sporurilor de productivitate, e nevoie de volume mai mari de afaceri, care să capaciteze banii în exces.
Dacă nu se întâmplă în acest fel, dacă fiscalitatea se înăspreşte, în loc să se relaxeze, iar cantitatea de bani se măreşte mai departe, sărăcia va genera conflicte armate. Adică, în loc să se rezolve problema intensiv, se va recurge la soluţii extensive pentru a plasa surplusul de bani.
Sigur că nu aceasta este calea corectă, ci înlocuirea actualei clase politice cu o adevărată elită, care să se ghideze după principii economice în acţiunile pe care le întreprinde. O elită ca la începutul societăţii capitaliste, ce pornea de la premisa că principalul obiectiv asupra căruia toţi oamenii decenţi trebuie să i se dedice e bunăstarea întregii ţări.
Problema care se pune, de fapt, e cum să facem ca oamenii politici să aducă din ce în ce mai mult cu nişte tehnocraţi. Dar care să fie unii autentici, nu să înlocuim politicienii cu birocraţii.