Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Junker, ''face jocuri cu ochii la alegerile europene care urmează'', apreciază europarlamentarul ALDE Renate Weber miercuri într-o postare pe Facebook. Politiciana face referire la declaraţia de săptămâna trecută în care şeful Executivului comunitar şi-a exprimat rezervele în legătură cu capacitatea României de a prezida ţările UE.
Evocând totodată mesajul preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care şi-a exprimat încrederea în România, Renate Weber întreabă: ''În care din cei doi să avem mai multă încredere privind gândurile sincere faţă de România?''. În acest context ea aminteşte şi de mesajul transmis de reprezentantul permanent al Suediei la Uniunea Europeana, Lars Danielsson, care a sugerat ca România să nu fie criticată înainte de a-şi exercita mandatul, comentând că, ''neîntrebat de nimeni, ambasadorul suedez a simţit nevoia sa reacţioneze la o declaraţie nedreaptă a lui Junker''.
''E limpede pentru toată lumea deja că preşedintele CE face jocuri cu ochii la alegerile europene care urmează''. ''Pentru mine e clar că Donald Tusk este cel în care pot avea încredere. Nu e prima dată când are curajul de a exprima poziţii corecte, chiar dacă îi deranjează pe cei care gândesc numai prin prisma interesului personal sau de partid'', conchide europarlamentarul ALDE.
AGERPRES