Până atunci însă, francezul și-a trăit viața exact cum și-a dorit. Și cu folos, dacă ne gândim la realizările sale în știință.
La 8 ani, René și-a început activitatea școlară în sânul unei comunități iezuite unde a deprins tainele matematicii, ale filosofiei, fizicii, logicii, fiziologiei, retoricii și ale limbilor greacă și latină. Doar religia nu s-a lipit de băiatul brunet cu ochi luminoși. În timpul slujbelor, acesta primea îngăduința de a rămâne în pat, să se odihnească. Sănătatea nu era, nici ea, punctul său forte. După opt ani de studii intense, tânărul Descartes și-a umplut punga din moștenirea tatălui și a luat calea Parisului, pentru a încerca plăcerile vieții. „Când eram copil - avea să-și amintească mai târziu creatorul sistemului de gândire cartezian - m-am îndrăgostit de o fată puțin sașie și, o bună perioadă de timp după aceea, când vedeam vreo femeie care privea cruciș, simțeam pasiunea iubirii”.
Spadasin de temut
La 21 de ani, René și-a ales o existență aventuroasă, plină de pericole. S-a înrolat, pe rând, în armatele olandeză, bavareză și ungară. Se dădea în vânt după dueluri - fiind recunoscut drept un excelent spadasin -, dansuri și jocuri de noroc (câștiga de cele mai multe ori grație cunoștințelor la matematică). Firea sa exuberantă s-a frânt la capătul unei relații cu o olandeză, Helene Jans, alături de care a trăit trei ani și care i-a dăruit o fetiță, Francine, moartă la doar 5 ani în brațele tatălui. Biografa Geneviève Rodis-Lewis aprecia (în lucrarea „Descartes, viața și gândurile”) că după decesul prematur al fiicei sale, René ar fi devenit inconsolabil, suferind teribil pentru tot restul zilelor. De altfel, după această dramă, Descartes a rămas celibatar, fără a se mai implica vreodată într-o relație serioasă.
Mugurii sistemului cartezian
De atunci înainte, gânditorul francez s-a dedicat aplicării cunoștințelor științifice în practică. „A investigat modalități de evitare a încărunțirii și a cercetat manevrabilitatea cărucioarelor cu rotile. A anticipat noțiunea de reflex condiționat la câini cu două sute de ani înainte ca Pavlov să perfecționeze conceptul”, dezvăluiau profesorii de psihologie Duane P. Schultz și Sydney Ellen Schultz în volumul „O psihologie modernă” (Editura Trei, 2020). Cea mai intensă experiență a lui Descartes s-a consumat însă în somn și, după cum avea să rememoreze ulterior, și-a petrecut o zi de noiembrie singur, într-o cameră încălzită de o sobă, prins în mrejele preocupărilor sale matematice și științifice, cugetând la visurile revelatoare. Ce elaborase în repaus creierul francezului, care era întrebarea care l-a stimulat? René se frământa să descopere dacă principiile matematice pot fi aplicate tuturor științelor, generând astfel cunoaștere certă. Mugurii sistemului cartezian își ițiseră capetele.
A dat Parisul pe Olanda rurală
„A decis să se îndoiască de toate, mai ales de dogmele și învățăturile trecutului, și să accepte drept adevărate doar lucrurile de care putea fi absolut sigur”, mai consemnau profesorii Duane P. Schultz și Sydney Ellen Schultz în studiul citat. Revenit la Paris, René Descartes nu s-a (re)adaptat la ritmul trepidant al orașului. Și-a vândut toate proprietățile moștenite și s-a mutat în Olanda, într-o casă la țară. „Nevoia sa de solitudine era așa de mare - mai aminteau profesorii Duane P. Schultz și Sydney Ellen Schultz - încât pe parcursul a douăzeci de ani a locuit în treisprezece așezări diferite și a schimbat două duzini de case, păstrând secretă adresa, mai puțin față de prietenii apropiați, cu care coresponda frecvent. Singura sa pretenție atunci când alegea un loc tihnit era ca în apropiere să se găsească o universitate și o biserică romano-catolică”. Potrivit biografului Stephen Gaukroger, mottoul lui Descartes suna cam așa: „Cine se ascunde bine trăiește bine!”
Lecții cu Christina a Suediei
Filosoful american Richard Watson îl descria pe Descartes („Cugit, deci exist. Viața lui René Descartes”, 2007) din acea perioadă a vieții astfel: „Era un om cu o părere superlativă despre sine și de o ambiție nemăsurată, mândru, nervos, un omuleț egocentric. Dogmatic în opinii, acuza de neînțelegere și de prostie pe orice nu-l aproba. Era suspicios, ușor de ofensat și mâniat, greu de calmat. Insista că nu e afectat de atacurile la persoană, dar n-a uitat niciodată vreo insultă, jignire sau vreun prejudiciu”. Oricum ar fi fost ca om acest bărbat inteligent, autor al mai multor tratate de matematică și filosofie, în epocă a trezit atât atenția celor mai luminate minți, cât și interesul capetelor încoronate. La 20 de ani, Christina, regina Suediei, i-a solicitat lui Descartes s-o învețe filosofie. Încăpățânatul francez a renunțat cu greu la libertatea sa și la liniștea în care-și măsura gândurile, dar a acceptat din respect pentru instituția monarhiei.
Filosofie cu noaptea-n cap
„Pe 7 septembrie 1649, Descartes, purtând noul său costum de mătase verde, guler alb, mănuși cu dantelă, perucă buclată și cizme cu vârfuri ascuțite, s-a îmbarcat pentru călătoria de o lună către Stockholm”, nota Richard Watson în biografia sa. Descinderea filosofului la curtea Suediei n-avea să fie însă de bun augur. Regina Christina insista ca lecțiile să aibă loc la ora 5 dimineața!, într-o bibliotecă încălzită și nu prea, în condițiile unei ierni foarte aspre. „Nu sunt în elementul meu aici”, îi scria René unui amic, iar altuia-i mărturisea direct părerea sa în legătură cu progresele elevei sale regale: „Cred că aici, iarna, gândirea oamenilor îngheață ca apa”. Cu sănătatea în piuneze, din ce în ce mai slăbit de programul dur și frigul nemilos al Scandinaviei, René Descartes a picat la pat la doar patru luni de la sosirea în Suedia. Dezechilibrat și de o pneumonie rebelă, Descartes avea să moară pe 11 februarie 1650
Craniul, păstrat 150 de ani în colecții particulare
Înmormântate în Suedia, rămășițele lui René Descartes aveau să fie disputate cu Franța. La șaisprezece ani după moartea filosofului, prietenii din Hexagon s-au dezmeticit și au cerut suedezilor trupul lui Descartes. Au trimis un sicriu în nord, unul prea mic însă. Cel puțin așa au susținut autoritățile suedeze, care n-au stat pe gânduri și au tăiat pur și simplu capul lui René Descartes pentru a face loc trupului! Au îngropat craniul pe pământ suedez - poate asta au și urmărit de fapt - și au trimis ce mai rămăsese din celebrul filosof acasă, în Franța. Nu înainte ca ambasadorul francez în Suedia să-și păstreze și el o amintire legată de Descartes. A tăiat pur și simplu arătătorul mâinii drepte și l-a băgat în buzunar! La scurt timp, scheletul lui René Descartes, mai puțin capul și un deget, a fost îngropat cu mare tam-tam la Paris.
Dezgropat de un ofițer suedez
Aventura capului unuia dintre cei mai luminați oameni ai secolului al XVII-lea era însă departe de a se fi încheiat. La câțiva ani de la repatrierea rămășițelor în Franța, un ofițer suedez a dezgropat craniul lui Descartes. Vreme de 150 de ani, capul s-a aflat în posesia câtorva colecționari suedezi. Abia la începutul secolului al XIX-lea s-au înduplecat să-l restituie Franței, pentru a fi așezat alături de celelalte rămășițe pământești. Asta dacă au livrat într-adevăr capul lui René Descartes. Părerile sunt încă împărțite ...
Manuscrisele, la murat
Nu doar scheletul lui René Descartes a avut de suferit de pe urma repatrierii, ci și mare parte din opera filosofului. Expediate în Franța după moartea prematură din Suedia, carnetele și manuscrisele lui Descartes s-au scufundat în apa mării odată cu vasul care le transporta, chiar înainte de acostare. Documentele au stat trei zile în apa sărată! Ulterior, a fost nevoie de 17 ani de migăloase lucrări pentru a fi, cât de cât, restaurate și publicate.
Din puțul gândirii
Plecând de la speculațiile lui Descartes, s-a crezut mult timp că gândirea este în întregime rațională. Ultimele cercetări în domeniul neuropsihiatriei au arătat însă că procesul gândirii conștiente atinge modesta valoare de 2%. Restul de 98% reprezintă gândirea inconștientă.
373 de ani s-au împlinit pe 11 februarie 2023 de la moartea filosofului René Descartes
Cine se ascunde bine trăiește bine!”, René Descartes
René Descartes a lansat teoria conform căreia mintea umană ar produce două tipuri de idei: derivate și înnăscute
„Cuget, deci exist”, René Descartes