„Peste 1.500 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Administrația Națională a Penitenciarelor, precum şi aproximativ 130 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa la Parada Militară Națională organizată vineri, 1 Decembrie, în București, de la ora 11.00, cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf. Alături de militarii români, la Parada militară vor defila și aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos și militari din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Militarii străini sunt prezenți cu 23 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Germania, Statele Unite ale Americii și Turcia”, potrivit MApN.
Conform sursei citate, luni, 27 noiembrie, în Poligonul Ghencea, începând cu ora 10.00, va avea loc o repetiție deschisă reprezentanților mass-media, iar marți, 28 noiembrie, în intervalul orar 09.00-13.00, la Arcul de Triumf va avea loc repetiția generală.
„Pentru buna desfăşurare a ceremoniei oficiale organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 28 noiembrie și 1 decembrie”, anunță MApN.
Vineri, 1 Decembrie, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz, iar în zona Arcului de Triumf din București va fi amplasată o expoziție de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale, până la ora 14.00.
În garnizoanele în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, reprezentanţii Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări cu personal și tehnică, precum și de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori.
Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.
În cadrul manifestărilor dedicate zilei de 1 Decembrie, sunt programate survoluri cu aeronave militare ale următoarele localități: Sinaia, Constanța, Alba Iulia, Mediaș, Câmpia Turzii, Turda, Cluj-Napoca, Șimleu Silvaniei, Ungheni, Sighișoara, Zalău, Târgu Jiu, Fetești, Slobozia, Călărași, Buzău, Bacău și Iași. Antrenamentele aferente vor avea loc în perioada 24 – 30 noiembrie, când vor fi executate zboruri la înălţimi mici (aproximativ 300 metri faţă de sol) în judeţul Ilfov, municipiul Bucureşti și în alte localități din țară. Antrenamentele vor fi organizate astfel încât impactul asupra comunităţilor locale survolate să fie minim.
(sursa: Mediafax)