Jurnalul.ro Ştiri Observator Repetiţii pentru funeraliile regale, la Bucureşti

Repetiţii pentru funeraliile regale, la Bucureşti

La Palatul Regal s-a făcut, ieri, prima repetiţie pentru ultima zi a funeraliilor Regelui Mihai, când sicriul va fi scos în piaţa din faţa clădirii. Practic, câteva zeci de militari au reconstituit pas cu pas traseul pe care sicriul cu trupul Regelui va fi purtat până la Catedrala Patriarhală.

Pentru ca aceste pregătiri să se poată desfăşura, niciun șofer nu a fost lăsat să circule prin această zonă, traficul fiind deviat de  Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei timp de aproximativ două ore. Repetițiile au fost urmărite și de persoanele care au venit la Palat să-i aducă un ultim omagiu Regelui Mihai.

În faţa Palatului a fost adus un afet de tun, pe care va fi urcat trupul neînsufleţit al Regelui Mihai pentru a fi dus la Patriarhie, unde va avea loc slujba de înmormântare. Aproximativ 200 de militari vor participa la ceremoniile de sâmbătă.

Sicriul cu trupul neînsuflețit la Majestății Sale a fost depus la Biserica Ortodoxă Greacă din Lausanne, care va fi deschisă, astăzi, între orele 14.00 și 18.00 și marți, 12 decembrie, de la ora 8.00, pentru un ultim omagiu. Marea slujbă va fi oficiată la mâine, între orele 14.00 și 15.30, iar miercuri, la ora 11.00, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş.

Prințul Charles și un membru al Casei Regale din Spania au confirmat prezența la funeraliile Regelui Mihai.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri