Jurnalul.ro Cultură Teatru Reprezentația de Crăciun a musicalului „My Fair Lady”, la Sala Palatului

Reprezentația de Crăciun a musicalului „My Fair Lady”, la Sala Palatului

de Magdalena Popa Buluc    |   

De la prima punere în scenă pe Broadway, în 1956, și până astăzi, musicalul „My Fair Lady” continuă să cucerească generații întregi de spectatori, fiind denumit de critici „musicalul perfect”.

Dacă doriți să petreceți o seară relaxantă, plină de umor, în compania familiei sau a prietenilor, vă propunem să vizionați unul dintre cele mai longevive și de succes musicaluri din toate timpurile – „My Fair Lady”.

Este una dintre cele mai frumoase povești ale tuturor timpurilor transpusă cu succes de regizorul Răzvan Ioan Dincă în cea mai amplă producție de musical privată din România. „My Fair Lady” beneficiază de o reprezentație specială de Crăciun, pe 27 decembrie, de la ora 19:00, la Sala  Palatului.  

Cu o distribuție de excepție, pe muzica live interpretată de orchestra aflată sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, completată de cor și de coregrafiile spectaculoase ale corpului de balet, povestea modestei florărese care ajunge să evolueze atât de mult încât să fie percepută ca o doamnă din înalta societate, va prinde viață într-un decor impresionant, creat de scenograful american Maruti Evans, deținător al premiului Drama Desk Awards.

Timp de trei ore, Horia Brenciu (Henry Higgins), Irina Baianț (Eliza Doolittle), Adrian Nour (Colonel Pickering), Anca Țurcașiu (Mrs. Higgins), Ecaterina Ladin (Mrs. Pearce), Ionuț Burlan (Alfred Doolittle), Florin Budnaru (Freddy Eynsford Hill), Irina Bucescu (Ms. Eynsford Hill) și Ovidiu Ușvat (Zoltan Karpaty) vor cuceri audiența cu umorul și şarmul britanic specific anilor 1900.

Supranumit „musicalul perfect”, „My Fair Lady” a avut premiera pe Broadway în anul 1956, în interpretarea actorilor Julie Andrews și Rex Harrison. Considerat astăzi unul dintre cele mai longevive și de succes musicaluri din toate timpurile, „My Fair Lady” este o legendă în lumea spectacolelor muzicale. La București, spectacolul a fost pus prima dată în scenă, în 2016, de cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la premiera mondială, bucurându-se de succes și de aprecieri atât în rândul publicului cât și a criticilor de specialitate.

Așadar, pe 27 decembrie, la Sala Palatului, vă propunem să fiți martorii unui spectacol cu adevărat special, condimentat cu romantism, situații neașteptate, pline de amuzament și iubiri imposibile. „My Fair Lady” este una dintre cele mai mari producții private de musical din România și reprezintă bucuria muzicii și a dansului. Povestea Elizei Doolittle despre dragoste și schimbare inspiră publicul de orice vârstă.

Musicalul „My Fair Lady” este bazat pe textul piesei de teatru „Pygmalion”, scris de George Bernard Shaw, având ca personaj principal o figură din mitologia greacă, Pygmalion, care s-a îndrăgostit de o sculptură creată de el, iar aceasta a prins viață. Shaw a scris piesa în 1912, iar premiera a avut loc la Hofburg Theatre din Viena, pe 16 octombrie 1913.

Spectacolul are în portofoliu 7 Premii Tony (6 dintre ele pentru versiunea originală), printre care „Cel mai bun musical” și „Cea mai bună regie”, un Theatre World Award, 5 Premii Olivier (pentru reluarea londoneză din 2001) și peste 2700 de reprezentații în total pentru producția originală – un record absolut pentru acele vremuri.

În prezent, celebrul musical este inclus în repertoriul teatrelor din întreaga lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii unde, în anul 2018, aproape toate reprezentațiile de pe Broadway s-au jucat cu casa închisă, poziționându-se de mai multe ori ca lider al vânzărilor.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri