Compania Națională de Administare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat impunerea unor restricții de trafic pe Centura Capitalei, între Mogoșoaia și Otopeni, începând de vineri, pentru efectuarea unor lucrări de raparații.
Restricții sunt impuse în perioada 9 iulie-16 august pe DNCB între Mogoșoaia și Otopeni pe Calea 1, km 69+810 – km 71+860. Se va închide circulația pe sensul de mers Mogoșoaia – Otopeni, iar traficul rutier se va desfășura simultan în ambele sensuri pe câte 1 bandă de circulație pe sensul de mers Otopeni – Mogoșoaia.
În perioada 15 august-30 septembrie se vor executa lucrări între km 67+340 și km 67+663, calea 1 și calea 2 (Continuare Pasaj Mogoșoaia) in două etape:
-Etapa 1- Se vor executa lucrări pe Calea 1 banda 2 și Calea 2 banda 2
-Etapa 2: Se vor executa lucrări pe Calea 1 banda 1 și Calea 2 banda 1
În perioada 17 august-30 septembrie se vor executa lucrări pe sensul Otopeni – Mogoșoaia, pe Calea 2, km 69+810 – km 71+860. Pentru aceste lucrări se va închide circulația, iar traficul rutier se va desfășura simultan în ambele sensuri pe câte o bandă de circulație pe sensul de mers Mogoșoaia – Otopeni.
Principale lucrări ce se vor executa pe cele două sectoare constau în frezarea straturilor asfaltice existente pe o grosime medie de 23 – 24 cm, așternerea a 13 cm strat de bază, așternerea a 6 cm strat de legătură, așternerea a 4 cm strat de uzură, amenajarea scurgerii apelor, amenajarea drumurilor laterale și a acceselor la proprietăți și execuția marcajelor.
În perioada 20 iulie-30 septembrie se vor executa lucrări și la Pasajul Superior peste CF de la Otopeni și se vor institui restricții între km 0+500 – km 0+800 astfel încât să se mențină 2 benzi de circulație către direcția A3 și o bandă de circulație către direcția Mogoșoaia.
Se vor institui restricții de circulație a traficului pe Calea 2, banda 2 direcția de mers A3 – Mogoșoaia, înainte de sensul giratoriu premergător pasajului hobanat. Restricția va începe cu 100 de m înainte de sensul giratoriu astfel încât circulația să se realizeze pe o singură bandă înainte și după sensul giratoriu în scopul de a avea 2 benzi de circulație către direcția A3.