Jurnalul.ro Ştiri Observator Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu sprijinul EUROPOL

Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu sprijinul EUROPOL

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române - Direcţia de Prevenire și Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere (DPCMIT) şi ai Centrului de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti Otopeni. (CSTFABO), împreună cu poliţişti din cadrul IGPR - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cu suportul EUROPOL au efectuat, în data de 22 noiembrie 2023, un număr de nouă percheziții domiciliare pe teritoriul României.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea a șapte inculpați și măsura controlului judiciar față de alți patru, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, transfrontalier și  trafic de migranți.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru documentarea infracţiunilor de trafic de migranţi şi constituirea unui grup infracţional organizat în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României de către persoane de cetăţenie vietnameză.

Dosarul penal a fost înregistrat în anul 2019, ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor de frontieră şi ai colegilor poliţişti din cadrul D.C.C.O., cu privire la o grupare infracţională formată din cetățeni români și vietnamezi, care, începând cu luna septembrie 2019, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, îndrumând, călăuzind, transportând, transferând şi adăpostind persoane de cetăţenie vietnameză în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.

În baza delegării procurorului D.I.I.C.O.T., poliţiştii de frontieră şi poliţiştii D.C.C.O. au desfășurat în comun activităţi specifice în vederea administrării probatoriului în cauză, fiind efectuate 13 depistări de transporturi ilegale cu aproximativ 100 migranți de origine vietnameză. Parte dintre aceștia au fost depistați la granița româno-maghiară, ascunși în mijloace de transport marfă, în condiții care le-au periclitat viața și integritatea corporală.

Conform cercetărilor, gruparea infracțională a fost coordonată de mai mulți cetățeni vietnamezi și români, o parte dintre aceștia stabiliți în România, care au creat o filieră infracțională bine organizată, cu ramificații în mai multe state din estul Europei, cu scopul bine definit al traficării migranților de origine vietnameză în state europene precum Germania, Cehia, Franța sau Marea Britanie. Migranții provin din categoria celor aflați în România cu vize legale de muncă, recrutați prin intermediul rețelelor sociale sau direct de pe aeroporturile din România în momentul sosirii acestora pentru desfășurarea de activități lucrative legale, în scopul accesării în mod fraudulos a statelor europene, fiind traficați în acest sens de membrii grupării.

Pentru documentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul EUROPOL, fiind efectuat un schimb constant de informații cu partenerii din Germania, Ungaria, Cehia și Vietnam.

Pe parcursul activităților investigative efectuate în cadrul operațiunii polițienești din România au fost identificate și s-a administrat material probator cu privire la un număr de 20 persoane suspecte, cetățeni români și vietnamezi, localizați în zona Mun. București și în județele Buzău, Ilfov, Constanța și Hunedoara, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și constituire a unui grup infracțional organizat.

Ca urmare a activităților de cercetare penală, s-a constatat faptul că migranții vietnamezi recrutați de către membrii grupării infracționale erau transferați temporar de la locurile de muncă situate pe toată suprafața României în diferite locații de tip safe-house de pe raza Municipiului București, unde, pentru optimizarea transporturilor, persoanele suspecte adunau grupuri de 8-10 migranți, pe care ulterior le îmbarcau în mijloace de transport de tip autoutilitare, sau autocamioane, de cele mai multe ori având compartimente special create pentru disimulare, punând în pericol viața și integritatea migranților. Pentru serviciile oferite, membrii grupării infracționale au perceput sume cuprinse între 4.000 și 8.000 euro, în funcție de țara de destinație, sume de bani care au fost plătite în Vietnam de către membrii familiilor migranților rămași în țara de origine, de cele mai multe ori prin îndatorare în condiții împovărătoare.

În urma celor nouă percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului București și a județelor Buzău, Ilfov și Hunedoara au fost identificate și ridicate sumele de 239.000 lei, 52.400 euro, 2.500 USD, 4 auto cu o valoare de piață totală de 100.000 euro, un pistol cu gaze pentru care nu este deținută autorizație, dispozitive mobile pentru comunicare, numeroase înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

În cursul acestei zile, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a șase dintre inculpați și a arestului la domiciliu pentru cel de al șaptelea,  pe o perioadă de 30 de zile.

Perchezițiile domiciliare de pe raza Municipiului București și a județelor Ilfov, Constanța și Hunedoara s-au desfășurat cu suportul EUROPOL, instituție care a trimis la fața locului o echipă mobilă care a sprijinit autoritățile din România pentru verificarea în timp real a datelor și informațiilor obținute cu ocazia desfășurării activităților din teren.

Documentarea activității infracționale a fost realizată cu suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

La percheziţii s-a beneficiat de sprijinul poliţiştilor de frontieră ai Gărzii de Coastă şi a efectivelor Jandarmeriei Române.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

dinamo

Subiecte în articol: retea migranti vietnamezi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri