Veşti excelente pentru bucureşteni. În acest an, în Capitală sunt organizate două petreceri de Revelion în aer liber. Una va fi organizată de Primăria Capitalei, în Piaţa Constituţiei, iar cealaltă în Parcul Titan. Intrarea este liberă la ambele evenimente, iar municipalitatea a anunțat că Metroul şi STB vor circula toată noaptea.
„Revelion 2020. Disco Night Fever” în Piaţa Constituţiei
Primăria Capitalei organizează prin ARCUB cea mai mare petrecere dintre ani cu hiturile anilor "80-"90. Show-ul va începe la ora 17:30 și se va încheia la miezul nopții cu un spectaculos show de artificii. 11 trupe și artiști din România, Republica Moldova, Germania și Statele Unite vor electriza atmosfera cu concerte live. Pe scenă vor urca artiști de succes ai deceniului care se încheie printre care se numără O-Zone, Andre, 3rei Sud Est sau Milli Vanilli.
De asemenea vor mai concerta Haddaway, Turbo B. (rapperul american, fost solist al trupei Snap!), Holograf, Vunk, Horia Brenciu și HB Orchestra și Ovidiu Komornyik și OK Band.
"O Noapte la Superlativ", în parcul Titan
Artiști importanți ai scenei românești sunt prezenți și în acest an, la Revelion 2020, în Parcul Titan. Primăria Sectorului 3 îi așteaptă pe bucureșteni, pe 31 decembrie, în parcul „Titan”, începând cu ora 20.00. ”O noapte la superlativ!” este genericul sub care se desfășoară evenimentul dedicat Revelionului 2020, care cuprinde 5 ore de muzică de calitate, de la pop și muzică populară, la jazz, rock și hip-hop, grafică personalizată, jocuri spectaculoase de lumini și un impresionant foc de artificii. Printre artiștii prezenți se numără Diana Matei și Taraful Cleante, Mirela Vaida & Band, Ad Libitum Voices, Nightlosers, Bosquito, Puya, Holograf și Cargo.