Jurnalul.ro Ştiri Politică Revoltă internă după alierea cu partidul lui Victor Ponta

Revoltă internă după alierea cu partidul lui Victor Ponta

de Ion Alexandru    |   

Calculele conducerii ALDE de a acționa ca un partid de Opoziție încep să se destrame, la doar câteva zile de la ieșirea de la guvernare. Mai mulți membri ai partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu își arată, fățiș, nemulțumirea de asocierea cu Pro România, criticând vehement această decizie. Unul dintre critici este senatorul Daniel Zamfir, care arată că, deși a încercat să digere trecerea bruscă pe care “ALDE a săvârșit-o, în doar o săptămână, de la a încerca să dea un suflu nou guvernării, la ieșirea de la guvernare și îndreptarea către o șocantă fuziune cu Ponta-Tuduse-și-un-limbric”, nu a reușit acest lucru.

Mai mult, Zamfir arată că atât el, cât și colegi cu greutate din partid, au fost evitați de la luarea unor decizii atât de importante. “Călin Popescu Tăriceanu este omul care s-a identificat constant, în toți acești ani, cu lupta împotriva statului paralel, a abuzurilor din justiție, lucru pe care l-am prețuit și care m-a determinat să vin în ALDE. Cum să înțeleg, acum, această logodnă cu instrumentele statului paralel?”, se întreabă senatorul, care atrage atenția că, în plus, asocierea cu Victor Ponta îi va dăuna, în mod categoric, și lui Mircea Diaconu.

Mai mult, acesta este de părere că ALDE trebuie să continuie să fie un partid identificat cu lupta împotriva abuzurilor, cu un partid care apără drepturile și libertățile oamenilor, cu lipsa compromisurilor care compromit. “Nu sunt un taliban, nu sunt un naiv, Știu că politica înseamnă compromis. Însă, cred că acest compromise de acum ne va distruge”, a conchis Daniel Zamfir. 

 

Ironie: “Metoda retragerii nu e sigură”

 

Ovidiu Silaghi, liderul ALDE Satu Mare, i-a transmis, ieri, lui Călin Popescu Tăriceanu, că “metoda retragerii nu e sigură”, referindu-se, evident, la ieșire patidului din cadru guvernării cu PSD. Acesta, alături de mai mulși lideri zonali ai ALDE, s-a declarat nemulțumit de deciziile luate, în ultima perioadă, de conducerea formațiunii politice. Pe lista acestor nemulțumiți se află Vaeriu Crișan, liderul ALDE Sălaj, dar și Ion Iordache, șeful organizației Gorj a partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri