Jurnalul.ro Cultură Muzica Revolve Dance, workshop internațional unic în lume

Revolve Dance, workshop internațional unic în lume

de Diana Scarlat    |   

Școlile de vară sunt bune pentru relaxare și socializare, dar unele aduc noutate absolută în domeniile de nișă, prin workshopuri de o calitate excepțională. Un astfel de workshop este Revolve Dance – brand românesc, ajuns la cea de-a zecea ediție, în acest an, la București. Chiar dacă s-a desfășurat ca o școală de vară pentru tinerii balerini din mai multe țări europene, ceea ce a contat a fost prezența unor profesori foarte buni, la care elevii nu au acces în școlile din care provin. Aceștia au aplicat un program intensiv, de două săptămâni, care îi poate ajuta, realmente, pe dansatori să obțină în continuare performanțe notabile. Workshopul de balet de la București se organizează de două ori pe an, vara și iarna, în timpul vacanțelor școlare, iar până acum a dat cele mai bune rezultate. 

 

Workshopul de balet Revolve Dance este brand românesc și s-a remarcat, în ultimii cinci ani, ca cel mai important din sud-estul Europei, pentru că aduce profesori excepționali și reușește să formeze noi abilități ale elevilor participanți. Anul acesta, aflat la a zecea ediție, în cei cinci ani de existență, Revolve Dance Festival s-a alăturat Operei Naționale București în celebrarea celor 100 de ani de la înființare, într-un eveniment unic: Stars Gala – spectacolul care a reunit pe aceeași scenă balerini profesioniști, ajunși la cel mai mare nivel, cu tinere talente din România și din alte șase țări europene. „Revolve Dance s-a născut din dorința de a pregăti tinerii viitori profesioniști la un nivel înalt aducându-le la București cei mai râvniți profesori de balet din lume, profesori de la Academia de balet Vaganova din St. Petersburg, profesori absolvenți ai Academiei Bolshoi din Moscova, de la L’Ecole de danse de Opera de Paris – Carole Arbo, de exemplu, este dansatoare «Etoile» a Operei din Paris și a primit Ordinul de Cavaler de la Ministerul Culturii din Franța. Sau de la Școala Națională de balet din Cuba și Conservatorul de dans Maria Avilla din Madrid”, explică Izabela Rudolf, organizatorul workshopului de balet Revolve Dance.

Eveniment unic pentru scena românească

Superstaruri de la Teatrul Bolshoi din Moscova, Anna Tikhomirova (prim solistă) și Artem Ovcharenko (principal) au dansat pe scena Operei Naționale București, vineri, 24 iulie. „Stars Gala este un eveniment cultural special, unic pentru România și nu numai, întrucât reunește pe aceeași scenă balerini profesioniști ajunși la cel mai mare nivel, cu tinerii din România și din străinătate care promit în această meserie, aceia care vor deveni următoarele staruri. A fost pentru prima dată când balerinii celebrului Bolshoi Theatre din Moscova au dansat pe o scenă din țara noastră împreună cu elevii workshopului și ne bucură mult că am ales cea mai mare scenă de balet din România, Opera Națională București”, mai spune organizatoarea workshopului Revolve Dance. Cuplul Artem Ovcharenko și Anna Tikhomirova au performat, pe scena Operei Naționale București, într-o reprezentație „Don Quijote”, dar și în opere de balet contemporan, iar tinerii protagoniști care i-au acompaniat sunt studenți sau elevi ai celor mai titrate școli de balet din lume, participanți la Revolve Dance: Academia de balet Vaganova din St. Petersburg, L’Ecole de danse de Opera de Paris, Academia de danse Princess Grace de Monaco, Ballettschule Basel, Stadt Ballet school Berlin sau de la școlile și liceele de coregrafie din România.

Mari speranțe pentru baletul românesc

Importantă este și metoda de predare, în balet. Ceea ce îi face mai buni pe balerinii ruși este metoda de predare care a dat cele mai bune rezultate. Tocmai de aceea, workshopul internațional de la București, Revolve Dance, este special. „Am ales România pentru acest workshop pentru că aici am descoperit foarte multe talente, cu maxim potențial de a deveni cei mai buni balerini din lume”, a explicat Alexei Moskalenko, director artistic al concursului Youth America Grand Prix, în cadrul conferinței de presă care a avut loc la București, la Centrul Rus de Știință și Cultură. Acesta a mai spus că diferența esențială între școala de balet rusă și celelalte școli este păstrarea metodelor de predare clasice, care au dat deja rezultatele cele mai bune, la nivel mondial. „Noi păstrăm aceleași principii și aceleași metode care au fost verificate timp îndelungat. Nu ne place să facem experimente, așa cum fac celelalte școli. Iar rezultatele arată că am ales metoda cea mai bună de predare”, a mai explicat Alexei Moskalenko. Timp de două săptămâni, elevii și studenții înscriși la cursuri au trecut prin mâinile mai multor profesori care predau de la dans clasic până la dans de caracter, pas de deux și jazz.

 

Revolve Dance este un workshop intensiv în urma căruia sperăm ca tinerii cursanți să-și diversifice cunoștințele, să și le fixeze și să le folosească în viitor, pe marile scene.

Izabela Rudolf, reprezentant Revolve Dance

 

Workshopul este un pionier în organizarea unor astfel de evenimente care, după un training intensiv, le oferă posibilitatea tinerilor balerini să performeze pe marile scene și să fie tratați ca adevărate vedete.

Izabela Rudolf, reprezentant Revolve Dance

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri