Rezultatele sunt extraordinare, dar reprezintă deocamdată doar ''un prim pas'', a subliniat conducătorul echipei care a dezvoltat acest tratament, profesorul Stanley Riddell de la Fred Hutchinson Cancer Research Centre din oraşul american Seattle.
Noua metodă constă în prelevarea de celule din sistemul imunitar al pacientului, numite celule T, care, în mod normal, distrug ţesuturile infectate. Aceste celulele au fost modificate genetic în aşa fel încât, reintroduse în corpul bolnavului, să recunoască şi să lupte contra celulelor canceroase.
În cazul unor pacienţi cu leucemie limfoblastică acută, ''fără nicio altă posibilitate de tratare, o singură doză din această terapie a dus la completa vindecare în peste 90 % din cazuri, la care nu s-au mai depistat apoi deloc celule de leucemie'', a explicat specialistul american.
La persoane suferind de alte tipuri de cancer al sângelui răspunsul pozitiv a fost înregistrat în peste 80% din cazuri.
''Să fim cinstiţi, să obţii această rată de răspuns la pacienţi cu un stadiu foarte avansat al bolii este ceva fără precedent în medicină'', a afirmat Stanley Riddell.
De menţionat că şapte pacienţi au avut însă complicaţii foarte grave, necesitând internare la terapie intensivă, iar doi dintre aceştia au murit. Aceste cifre pot fi considerate ca acceptabile în situaţia unor bolnavi în fază terminală, efectele secundare ale noului tratament fiind mult mai mari decât ale chimioterapiei sau radioterapiei folosite contra leucemiei, comentează BBC.
Metoda urmează a fi testată şi pe persoane cu tumori solide.
Aceste rezultate reprezintă ''o revoluţie'', a apreciat, pentru ''The Guardian'', hematolologul Chiara Bonini, care dă speranţe pentru găsirea unei metode de apărare pe termen lung a organismului dacă oamenii de ştiinţă vor reuşi să modifice memoria celulelor T, care memorează bolile şi luptă contra lor după mai mult timp. AGERPRES