Jurnalul.ro Ştiri Vremea Risc însemnat de avalanșă în munții Rodnei

Risc însemnat de avalanșă în munții Rodnei

Potrivit ANM, este risc avansat de avalanșă în munții Rodnei și risc moderat în munții Făgăraș, Parâng, Bucegi, Țarcu, Călimani-Bistriței și Vlădeasa-Muntele Mare.

În munții Rodnei, stratul de zăpada este prezent atât în zonele înalte, cât și în cele mai joase și în mare parte stabilizat.

În următoarele 48 de ore, sunt așteptate ninsori local însemnate cantitativ, ce vor depune pe alocuri 20-30 cm de zăpadă proaspătă.

„Vântul intens va spulbera o mare parte din zăpadă în zonele adăpostite și pe văi și va forma în altitudine plăci de vânt, de grosimi variabile. Atât la suprasarcini, cât și natural, pe pantele mai înclinate, riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii va fi însemnat la peste 1800 m”, transmite ANM.

De asemenea, este risc moderat în munții Făgăraș, Parâng, Bucegi, Țarcu, Călimani-Bistriței și Vlădeasa-Muntele Mare.

Meteorologii susțin că cel mai mare strat de zăpadă se înregistrează marți la Bâlea Lac, 74 de centimetri, urmat de 54 cm la Vf. Călimani și 46 cm la Stâna de Vale.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: avalanşă  Munții Rodnei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri