Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE Robert Negoiță a anunțat că instanța a anulat retrocedarea a 12 hectare din Parcul IOR

UPDATE Robert Negoiță a anunțat că instanța a anulat retrocedarea a 12 hectare din Parcul IOR

Curtea de Apel a constatat nulitatea retrocedării ilegale a 12 hectare din Parcul IOR, a anunţat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, într-o declaraţie susţinută chiar în apropierea terenului respectiv.
"Este o zi mare pentru toţi locuitorii din Sectorul 3 şi, aş putea spune, chiar pentru bucureşteni şi pentru România. Anunţ un mare succes, un enorm succes, în care statul român începe să demonstreze că este mai puternic decât mafia retrocedării terenurilor. Pentru mafia retrocedării terenurilor este zi de doliu. Avem hotărâre judecătorească în procesul pe care l-a intentat Primăria Sectorului 3. Decizia spune aşa: admite cererea de chemare în judecată şi constată nulitatea absolută a dispoziţiei administrative nr. 4333/18.05.2005 a primarului general al Municipiului Bucureşti. Cele 12 hectare care au fost retrocedate ilegal în Parcul IOR vor deveni domeniu public prin această hotărâre a instanţei de judecată", a precizat primarul.

Întrebat dacă e vorba despre o hotărâre definitivă, el a replicat că este o hotărâre pe fond şi şi-a exprimat speranţa că nu se va face recurs.Negoiţă a adăugat că, potrivit legii, nu se retrocedează parcuri, spaţii verzi, curţi de şcoli, domeniu public. El a precizat că primăria doreşte să amenajeze cele 12 hectare sub formă de parc, însă acest lucru va fi posibil doar după ce va trece perioada în care este posibil recursul.
"Este o hotărâre pe fond. Sper din suflet să aibă un minim de normalitate aceşti indivizi şi să nu facă recurs. Şi am un mesaj pentru ei: 'Ticăloşilor, ca să ştiţi, este vremea să plătiţi'", a spus Negoiţă.

Acesta a adăugat că dacă fac recurs, trebuie ca primăria să se judece în continuare. "Într-o lume normală, nu au nicio şansă. Pe fond se judecă şi este cât se poate de clar, nu e loc de nicio interpretare: 'constată nulitate absolută' şi ne dă şi cheltuieli de judecată şi tot. În consecinţă, nu văd cum ar putea un judecător să vină să ne spună: 'Nu, domnule, parcurile astea, de fapt, merg şi aşa...'. Nu poate fi un semnal mai prost pentru cetăţenii acestei ţări decât acela că ar exista acel complet care să vină să ne demonstreze că, de fapt, mafia în România e mai puternică decât statul", a spus primarul.

Negoiţă a subliniat că nu e suficientă recuperarea terenurilor, ci şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi.
"Dar, pentru că tot vor să beneficieze de bani publici şi de pomana nemeritată şi să se îmbogăţească, cred că trebuie să ne ocupăm de ei şi să le asigurăm în perioada următoare cazare şi masă într-un loc protejat pentru foarte mulţi ani. Şi nu pot să nu spun şi să îmi manifest nemulţumirea pentru că le-am făcut o plângere penală acum jumătate de an acestor indivizi şi, până la această oră, Parchetul nu m-a chemat măcar să dau o declaraţie să le spun ce ştiu. Mă bucur, totuşi, că există în această ţară instanţe şi judecători corecţi", a mai spus el.

Primarul Sectorului 3 a susţinut că a primit ameninţări, inclusiv la adresa familiei, dar nu se lasă intimidat. El a afirmat că nu a făcut plângere în legătură cu aceste ameninţări, dar şi-a exprimat speranţa că instituţiile statului se vor ocupa de acest aspect.
"Această mafie este mare şi are tentacule în politică. Amintiţi-vă ! Pentru că eu i-am blocat să nu poată construi nicăieri ceva pe aceste terenuri, care au fost, sunt şi trebuie să rămână spaţii verzi şi parcuri, au făcut o iniţiativă în Parlament care să oblige primăriile să cumpere, să exproprieze, să plătească bani acestor ticăloşi. Grupul infracţional este mare şi puternic. Aici vorbim de nişte sume colosale, de miliarde de euro", a indicat edilul.

Potrivit acestuia, Primăria a iniţiat demersuri în Justiţie şi în ceea ce priveşte alte terenuri retrocedate în mod asemănător.

Folosind un spray grafitti, primarul a tras câteva dungi negre peste un panou din apropierea parcului, pe care scrie: "Proprietate privată, teren retrocedat în 2005 de Adriean Videanu prin hotărârile de primar general 4333/2005 şi 43334/2005".

De asemenea, a dezvelit un nou panou pe care scrie: "Primăria Sectorului 3 a demonstrat în instanţă că 12 hectare ale Parcului IOR au fost furate de mafia retrocedărilor. Împreună cu justiţia vom reda acest parc comunităţii".

Primarul Robert Negoiţă a anunţat, pe 9 iulie, că depune la Parchetul General o plângere penală cu privire la situaţia spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă retrocedate în Sectorul 3. "Discutăm de două terenuri din parcul IOR, dar nu numai. Din nefericire, sunt multe astfel de situaţii, astfel de speţe în Sectorul 3, dar, din ce am înţeles, în tot Bucureştiul. Trebuie ca instituţia la care mă adresez acum să identifice membrii acestei grupări organizate".

 

AGERPRES

Subiecte în articol: IOR robert negoita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri