Jurnalul.ro Ştiri Externe Rodrigo Duterte vrea relații mai strânse cu Rusia și depărtarea de vechiul aliat, SUA

Rodrigo Duterte vrea relații mai strânse cu Rusia și depărtarea de vechiul aliat, SUA

Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, va căuta să stabilească relaţii mai strânse în domeniul securităţii, al apărării şi economiei cu Federaţia Rusă, în timpul vizitei pe care o va întreprinde pentru prima dată în această ţară, săptămâna viitoare, a anunţat vineri guvernul de la Manila, informează agenţia de presă DPA. 

Duterte are programată o vizită de patru zile în Rusia, începând de luni, la invitaţia preşedintelui rus Vladimir Putin, a precizat consiliera preşedintelui Duterte în politică externă, Maria Cleofe Natividad. 

'Considerăm această vizită un reper care va transmite un puternic mesaj privind determinarea Filipinelor de a căuta parteneri noi şi relaţii puternice cu parteneri non-tradiţionali precum Rusia', a spus ea. 

'Se aşteaptă a fi semnate câteva acorduri bilaterale în timpul vizitei. Aceste acorduri se referă la apărare, securitate, asistenţă judiciară, comerţul şi investiţiile, utilizarea paşnică a energiei nucleare şi cultura', a adăugat Maria Cleofe Natividad. 

Agerpres scrie că Duterte depune eforturi pentru stabilirea unor relaţii bilaterale cu parteneri non-tradiţionali precum Rusia şi China, în condiţiile în care administraţia sa vizează o reducere a dependenţei Filipinelor faţă de vechiul său aliat, Statele Unite ale Americii.

Subiecte în articol: Rodrigo Duterte Rusia Vladimir Putin sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri