Update Încă un român a fost identificat între răniții din accidentul feroviar produs duminică în Spania, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit MAE, după accidentul feroviar petrecut în regiunea Cordoba, Spania, a fost confirmată prezenţa a doi cetăţeni români printre persoanele afectate, acestea fiind rănite uşor.
Anterior, era vorba de un singur rănit.
Reprezentanţii Consulatului General al României la Sevilla au comunicat telefonic cu cele două persoane de cetăţenie română, acestea confirmând că se află în afara oricărui pericol.
La nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară legate de acest accident.
Stire initiala MAE de la București a anunțat marți că reprezentanții Consulatului României din Sevilla sunt în contact cu un cetățean român care a fost la bordul unuia dintre trenurile implicate în accidentul feroviar de duminică.
Reprezentanții MAE arată că acesta a fost rănit ușor și starea sa este bună, fiind deja externat.
Anterior, ministerul anunța că a întreprins demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.
Bilanțul victimelor accidentului feroviar din Spania a ajuns la 39 de morți, relatează Sky News.
De asemenea, aproximativ 170 de persoane au fost rănite.
„Trenul Iryo 6189 Malaga, spre Madrid, a deraiat la Adamuz și a ajuns pe linia alăturată. Trenul care circula din Madrid spre Huelva, aflat pe linia adiacentă, a deraiat la rândul său”, a transmis administratorul infrastructurii feroviare spaniole, Adif, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
(sursa: Mediafax)