Jurnalul.ro Ştiri Social Român reținut de poliția elenă pentru provocarea unui incendiu de vegetație lângă Atena

Român reținut de poliția elenă pentru provocarea unui incendiu de vegetație lângă Atena

de Redacția Jurnalul    |   

Un român a fost reținut de poliția elenă, fiind suspectat de producerea unui incendiu masiv de vegetație în regiunea Kouvaras, din apropierea Atenei.

Localnicii au reclamat autorităților că acesta "efectua lucrări în zonă".

Bărbatul are 32 de ani și a fost interogat de poliția din orașul Lavrio. Ulterior a fost eliberat, neexistând indicii care să confirme neliniștile locuitorilor, potrivit antena3CNN, care citează presa din Grecia. 

Totodată, ministrul pentru Protecție Civilă, Vassilis Kikilias, a anunțat arestarea altor doi bărbați care efectuau "lucrări la cald" în localitatea Kaparelli.

Incendiul de la Kouvaras a izbucnit la circa 50 dkm est de Atena și s-a extins din cauza vântului. Zona afectată ajunge până către Attica, în apropierea zonelor balneare Lagonisi, Anavyssos şi Saronida.

Autoritățile au ordonat evacuarea unor regiuni balneare și locuințe și a unei mănăstiri, ca măsură de prevenție. 

Pompieri români participă la stingerea incendiilor în mai multe zone din Grecia. 

 

Subiecte în articol: roman grecia incendiu atena incendiu vegetatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri