Jurnalul.ro Editoriale Un comentariu pe care doresc să îl contrazică faptele!

Un comentariu pe care doresc să îl contrazică faptele!

de Serban Cionoff    |   

 Am propus vineri spre publicare colegilor de la jurnalul un articol în care puneam,încă din titlul,  întrebarea: ,, De ce nu sunt şi românii pe lista celor care pot să părăsească enclava Gaza?”

Întrebare pe care sunt convins că o putea pune oricare dintre noi,având în vedere escaladarea crescândă a confruntărilor armate din această zonă, în care şi cei aproape 300 de români sunt expuşi să devină victime. Articolul a apărut, tot joi,în jurul orelor14, pe coloana de editoriale a jurnalului. Pentru ca, după câteva ceasuri, să cred că m-am pripit trimiţându-l atât de repede spre publicare. Bănuială care m-a încercat după ce, pe canalele de informaţii, am citit că, tot vineri 3 noiembrie, ministrul român de externe, Luminiţa Odobescu, a avut o convorbire telefonică cu omologul său israelian, Eli Cohen, în cadrul căreia a primit asigurări că,,evacuarea cetăţenilor români din Fâşia Gaza reprezintă o preocupare deosebită pentru autorităţile de la Tel Aviv”. Situaţie în care am considerat că ar trebui să revin cu un nou comentariu, de data aceasta despre cum decurg operaţiunile de repatriere a românilor.

 Am aşteptat, aşadar, o zi şi apoi încă o zi, dar, spre sincerul meu regret, mă văd pus în situaţia să nu avem despre ce discuta. Pentru că, până la ora când scriu aceste notaţii, pe canalele de informaţii nu a apărut măcar o ştire că  impasul a fost depăşit şi că primul grup de români a plecat spre ţară.  După cum constatăm că nici Ministerul Afacerilor Externe nu a emis precizări de presă privind cauzele care au făcut ca, până la această oră, cele discutate de către şefii diplomaţiei din cele două state să rămână, vorba clasicului, încremenite în proiect!

 Se naşte, atunci întrebarea: dialogul telefonic purtat de către cei doi miniştri de externe s-a finalizat printr-un proiect de măsuri privind alcătuirea listelor cetăţenilor români care urmează să părăsească Fâşia Gaza sau a fost doar la o discuţie de principiu, care s-a soldat cu o promisiune dar fără a se conveni asupra paşilor care urmează a fi făcuţi până la finalizarea acestui proces atât de complex? De unde decurge şi o altă întrebare:în condiţiile în care operaţiunile de repatriere a cetăţenilor români aflaţi în Fâşia Gaza nu au fost demarate  până la această oră, ce demersuri intenţionează să demareze Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti pentru a debloca situaţia?

 Recunosc, poate că m-am pripit trimiţând spre publicare comentariul de vineri, fără să am cunoştinţă despre convorbirea telefonică pe care au avut-o miniştri de externe ai României şi ai Israelului. Mă pripesc,oare, şi de data asta, comentând faptul că, la după două zile după acest dialog, nici un român nu se află pe lista  persoanelor care pot să părăsească Fâşia Gaza? Fie şi cu acest risc îl trimit spre publicare. Şi m-aş bucura foarte mult ca, la ora apariţiei sale în coloanele jurnalului,  să constat că el a fost, de acum,  contrazis de fapte!

         

Subiecte în articol: romani gaza
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri