Românii vor plăti din buzunarul lor daune morale unor tineri, după ce aceştia au fost bătuţi crunt de un ofiţer SRI, iar instituţiile statului au muşamalizat dosarul. Decizia aparţine Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi a fost publicată recent în Monitorul Oficial. Suma nu este foarte mare, dar atitudinea sfidătoare a SRI, care a refuzat să colaboreze cu Poliţia şi să-şi lase angajatul să răspundă în faţa legii, este revoltătoare. Curtea Europeană a consemnat faptul că statul român, prin clasarea dosarului, a devenit complicele atacatorilor şi acceptă tacit violenţa motivată de ură.
România a fost condamnată de CEDO la plata a 14.000 de euro drept daune morale către doi tineri, din cauza ineficienţei organelor de cercetare penală în investigarea atacului homofob căruia aceştia i-au căzut victimă în anul 2006. Potrivit hotărârii Curţii, statul român trebuie să plătească 7.000 de euro fiecărui reclamant pentru prejudiciul moral şi 3.863,02 euro cheltuieli de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamanţi cu titlu de impozit. CEDO a constatat că România a încălcat dreptul celor doi petenţi de a nu fi supuşi la tratamente degradante, cât şi dreptul acestora de a nu fi discriminaţi de autorităţi. Curtea consideră că autorităţile se fac vinovate de o investigaţie ineficientă, pentru că nu au anchetat riguros infracţiunile motivate de ură, astfel încât statul a devenit complicele atacatorilor, acceptând tacit violenţa.
Printre bătăuşi era şi o femeie
Reclamanţii M.C., născut în 1978, din Bucureşti, şi A.C., născută în 1986, din Curtea de Argeş, au sesizat CEDO la 6 februarie 2012 după ce autorităţile române au clasat dosarul penal deschis în iunie 2006, în care aceştia acuzau faptul că au fost bătuţi de un grup format din şase bărbaţi tineri şi o femeie. Filmul evenimentelor este descris pe larg în motivarea deciziei CEDO: „La 3 iunie 2006, reclamanții au participat la marșul gay anual din București. Acesta a fost organizat de Asociația ACCEPT, o organizație neguvernamentală ce are scopul de a furniza informații și de a sprijini comunitatea LGBTI. Marșul avea asigurată protecție din partea poliției. Mai multe persoane care și-au exprimat în mod activ dezaprobarea față de marșul gay au fost oprite de poliție și fotografiate, iar actele lor de identitate au fost verificate și notate. (…) la finalul marșului, reclamanții și alți patru participanți au părăsit zona, folosind căile și mijloacele de transport recomandate de autorități în pliantele cu recomandări pregătite de organizatori pentru participanții la marș. Așa cum se recomanda în același pliant, nu purtau haine distinctive sau insigne care i-ar fi putut identifica drept participanți la marș. După îmbarcarea în trenul metroului, au fost atacați de un grup format din șase bărbați tineri și o femeie, care purtau hanorace cu glugă. Atacatorii s-au apropiat direct de victime și au început să le lovească, în zona capului și a feței”.
“De asemenea, se prindeau de barele de metal de deasupra capetelor lor, lovindu-și victimele cu picioarele. În timpul atacului, strigau în continuu: „Poponarilor, duceți-vă în Olanda!”, motivarea deciziei CEDO
“Victimele au fost împinse într-un colț al vagonului. Una dintre ele a încercat să le protejeze pe celelalte cu propriul corp, dar al doilea reclamant a rămas expus și a încasat mai multe lovituri. Atacul a durat timp de aproximativ două minute. În timp ce ieșeau din vagon, atacatorii au lovit-o din nou în față pe prima reclamantă. În timpul atacului, ceilalți pasageri s-au retras spre partea opusă a vagonului. Printre ei se afla un fotograf, Z.E., care fusese, de asemenea, la marș. Victimele l-au rugat să facă fotografii ale incidentului, ceea ce acesta a și făcut. Drept urmare, atacatorii l-au lovit și pe el”, se mai arată în documentul Curţii Europene.
Agenții de poliție au încercat să-i descurajeze să depună plângere, avertizându-i că vor fi obligați să se confrunte cu agresorii lor în instanță.
Victimele au depus plângere la Secţia 25 Poliţie, la care au adăugat şi certificate medico-legale, dar a devenit evident, din start, că ancheta nu va avea un curs firesc: “Agenții de poliție au fost surprinși când și-au dat seama că reclamanții și celelalte victime, deși de orientare homosexuală, erau persoane cu situație financiară bună, cu locuri de muncă stabile și poziții de conducere”.
Pe baza pozelor făcute de fotograful bătut şi el, poliţiştii au aflat identitatea a trei agresori, dar apoi nu s-a mai întâmplat nimic concret. Şi asta pentru că unul dintre huliganii identificaţi s-a dovedit a fi ofiţer SRI. După un an, dosarul a ajuns la Poliţia Metrou, care, în 2011, a clasat speţa şi a solicitat procurorului neînceperea urmării penale. Reclamanţii au contestat în 2012 la prim-procurorul parchetului în cauză decizia poliţiştilor, dar acesta le-a respins contestaţia. A fost momentul în care cei doi tineri au depus acţiunea la CEDO.
CEDO: “SRI a refuzat să colaboreze”
Cea mai scandaloasă în acest dosar, pe lângă agresiunea în sine, comisă din ură, este atitudinea SRI. Serviciul a refuzat pur şi simplu să colaboreze cu poliţiştii, după ce aceştia au aflat că unul din cei care i-au bătut cu sălbăticie pe tinerii gay era ofiţer SRI. Comportamentul acestuia este incalificabil, în condiţiile în care infracţiunea a fost premeditată. După cum s-a arătat în documentul curţii, tinerii nu ieşeau cu nimic în evidenţă care să atragă atenţia asupra faptului că sunt gay, ceea ce înseamnă că ofiţerul SRI i-a urmărit de la marşul din stradă până în metrou. Defect profesional transformat într-un act de barbarism. Iată şi cum a văzut CEDO muşamalizarea dosarului din cauza SRI: “Poliția a înaintat o cerere Serviciului Român de Informații (SRI) pentru a confirma dacă R.S.A. – ofițer SRI care fusese identificat printre atacatori – se afla în misiune oficială în acea noapte. La 24 mai 2007, SRI a solicitat clarificări cu privire la natura cererii. Abia în septembrie 2007 poliția a reușit să obțină o declarație din partea lui R.S.A., care a declarat că era în afara serviciului în ziua respectivă și a oferit informații cu privire la o altă persoană din grupul de atacatori. Acțiunile întreprinse de poliție pentru a identifica celelalte persoane au rămas fără succes”. Iar continuarea este de-a dreptul dezonorantă pentru SRI şi Poliţie: “Ancheta a fost îngreunată de faptul că dosarul a ajuns la Serviciul de Poliție Metrou […] la aproximativ un an după producerea incidentelor, iar agenții de poliție […] care fuseseră însărcinați cu cercetarea cauzei până în septembrie 2006 nu au putut să continue ancheta, întrucât SRI a refuzat să coopereze și să permită ca agentul său – singurul martor identificat în evenimente – să fie interogat; trebuie amintit faptul că poliția și-a pierdut motivarea de a utiliza informațiile pentru a descoperi adevărul în acest caz, pentru a-i identifica și a-i judeca pe cei vinovați”.
Statul a plătit anul trecut 3,7 milioane de euro pe dosare câştigate de români la CEDO. La această sumă se adaugă şi milioanele plătite avocaţilor. În această speţă, însă, banii sunt mai puţin importanţi.