Jurnalul.ro Ştiri Observator România, fruntașă la numărul de amenzi date pentru nerespectarea protecției datelor

România, fruntașă la numărul de amenzi date pentru nerespectarea protecției datelor

România ocupă locul 3 în Europa la numărul de amenzi aplicate pentru nerespectarea protecției datelor. În cei doi ani de când Regulamentului General privind Protecţia Datelor a devenit lege în România au fost aplicate 26 de sancțiuni.

Regulamentul „a făcut în primul rând ca persoanele fizice să îşi cunoască mai bine drepturile şi să nu le fie frică să le exercite într-un cadru corect şi civilizat”, a declarat Bianca Naghi, partener firmă de avocatură, GNP.

Fără consimţământul angajatului, companiile nu au voie să ofere informaţii despre CNP-ul, analize medicale, adresa sau venitul acestuia.

„Desigur că sancţiunile sunt foarte dure, iar persoana vizată poate solicita despăgubiri în instanţă”, a spus Ionela Cuciureanu, avocat RGPD.

Nerespectarea acestui regulament poate duce la aplicarea de amenzi de până la 20 de milioane de euro. România este printre fruntaşi la sancţiuni.

„Este pe locul 3, după Spania şi Germania, la numărul de amenzi. Un număr total de 26 de amenzi. Cea mai mare, fiind de 150 de mii de euro şi fiind aplicată unei bănci”, a mai spus Ionela Cuciureanu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: românia, amenzi protecția datelor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri