Jurnalul.ro Ştiri Observator Este România pregătită pentru un atac aerian? Scutul de la Deveselu, proiectat pentru Rusia și Iran

Este România pregătită pentru un atac aerian? Scutul de la Deveselu, proiectat pentru Rusia și Iran

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a explicat că un eventual atac asupra României ar fi detectat din timp, iar NATO și autoritățile ar avea zile sau chiar săptămâni pentru a se pregăti.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a explicat duminică, într-o intervenție la Antena 3, cum ar reacționa România în cazul unui atac cu rachete și ce rol are NATO în astfel de situații.

În contextul unor exemple recente din alte regiuni, unde sisteme de apărare performante nu au reușit să intercepteze toate rachetele, ministrul a declarat că, în cazul României, există mai multe niveluri de protecție.

El a declarat că un eventual atac asupra României ar fi detectat din timp, inclusiv datorită sistemelor de monitorizare din regiune.

„Este un atac care, pentru a ajunge în România, trebuie să treacă deasupra Turciei. Există niște radare care interceptează asta acolo. Există situații în care nu pleacă dinspre Iran, ci este folosit, nu știu, proxy, Rusia. Pentru fiecare dintre aceste scenarii există culoar separat de acțiune”, a declarat ministrul.

Ministrul Apărării a mai făcut precizări și asupra faptului că mecanismele NATO sunt construite astfel încât să ofere timp de reacție înainte de producerea unui atac propriu-zis.

„Funcționalitatea NATO este la modul în care e aproape imposibil să se întâmplă un astfel de atac fără că înainte să se știe despre asta. În strategia pe care o avem cu până la 60 de zile înainte sunt elemente concrete care generează reacția NATO, reacția unei țări membre NATO sau a tuturor țărilor membre NATO”, a explicat acesta.

Radu Miruță a mai spus că nu se așteaptă la un scenariu în care România să fie luată prin surprindere de un potențial atac.

„Așadar, până în momentul zero, sunt zile bune înainte, până la 60 de zile, în care se știe cu certitudine că se va întâmpla asta. Nu mă aștept ca într-o dimineață să se întâmple ceva pentru care România, NATO să nu aibă habar”, a mai spus el.

Ministrul Apărării: Scutul de la Deveselu este un element de securitate fantastic

Scutul antirachetă de la Deveselu este un element de descurajare și un element de securitate fantastic a declarat ministrul Apărării, Radu Miruță.

Scutul de la Deveselu a fost proiectat și a fost poziționat, în principal, pentru două aspecte: pentru plecarea rachetelor din Rusia și pentru coborârea rachetelor dinspre Iran. Doar acolo este segmentul în care rachetele pot fi interceptate. Pe segmentul de plecare și pe segmentul de coborâre. Geometriile de la Deveselu sunt acoperite pe ambele scenarii, a explicat ministrul Apărării, Radu Miruță, duminică seară, la Antena 3 CNN.

„Funcționează. S-a dovedit funcțional pe nave Marea Mediterană. Îl avem în România și este un element de securitate fantastic.

Când cineva se gândește ca o rachetă balistică să traverseze o zonă pe care scutul de la Deveseul o mătură, își dă seama că pe acolo nu poate să treacă. Și ăsta este un element care ne sporește nouă capacitatea de a descuraja. Te descurajezi să ai o astfel de acțiune pentru că știi, unu, că vei fi interceptat, nu îți vei atinge scopul, doi știi că se întâmplă asta într-o țară membră NATO, care implică reacția tuturor țărilor membre NATO în ansamblu, conform tratatului!”, a spus ministrul Apărării.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: scut deveselu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri