Prina pagină a prestigiosului cotidian “Les Echos” dedică luni, 9 iulie, un articol noului Duster, vedeta grupului Renault. Date statistice susțin ideea că industria auto din România, cu vârful la Uzinele Dacia, a prins gustul de lider. La uzinele din Pitești au fost produse anul trecut 314.000 de mașini, iar noul Duster are un succes de piață fără concurență în plan mondial, fiind singurul model care include tehnologie avansată la preț redus. Conceptul industrial dezvoltat pe platforma de la Pitești include preluarea ideilor tehnice gândite în centrul de proiectare de la Titu și un grad înalt de integrare pe orizontală, cu finalizare pe liniile de montaj de la Colibași, unde tactul a atins 54 de secunde pentru un automobil nou. Autorul nu uită începutul fabricației, în 1968, când Ceaușescu și De Gaulle deschideau o pagină de colaborare româno-franceză, spărgând zidul de izolare impus de regulile Războului Rece. După 50 de ani, Dacia, iată, rezistă și este în continuare vedeta economiei românești, asigurând, ca prima companie industrială a țării, 3 la sută din PIB și 8 procente din exporturi.
Poate fi extinsă spre o altă companie românească vocația de lider degajată de marca devenită un succes-story? Întrebarea ar trebui să fie susținută de un răspuns din partea celor care gândesc politicile economice. Efectul de antrenare produs de un lider de piață nu este doar o problemă internă a companiei, ci una de interes politic, la nivel macroeconomic. Franța și-a susținut fără rezerve proiectul; de ce nu și-ar promova și România o altă companie cu potențial de lider regional? Care sunt mărcile aflate în patrimoniul statului care pot aspira spre o asemenea poziție? Fără a gândi și ținti înalt nu se poate depăși starea de teamă și modestie indusă în care a fost scufundată industria autohtonă. Așadar, ce împiedică Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica să aibă proiecții de dezvoltare spre poziții de referință în regiune? Legislația restrictivă în privința folosirii fondurilor proprii, teama de angajare în proiecte de investiții, lipsa de suport concret la promovare externă și ruperea lanțului de cercetare-proiectare pot fi depășite. Modelul Dacia este un reper-argument pentru a crește și alți lideri care au “date genetice” nevalorificate.