Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii caută în această perioadă city break-uri în țară și escapade la munte

Românii caută în această perioadă city break-uri în țară și escapade la munte

După un sezon estival aglomerat, românii caută acum city break-uri în țară și escapade la munte. Peste 30% din numărul total al rezervărilor din septembrie s-au realizat la cazări din marile orașe. Prețurile la cazare au crescut cu 17%.

După un sezon estival aglomerat, care a adus turismul național la nivelul de dinaintea pandemiei, românii se orientează acum către city-break-uri în țară, un trend în ascensiune de câțiva ani încoace, dar și către sejururi de weekend în stațiunile montane și balneare, destinații tradiționale de toamnă.

PotrivitTravelminit.ro, 34% dintre rezervările efectuate în septembrie s-au realizat la unități de cazare din orașe mari din România.

Există o scădere cu 47% în ceea ce privește numărul înnoptărilor pentru luna septembrie comparativ cu lunile de vară, o tendință firească dată fiind încheierea sezonului estival. Pe de altă parte, platforma a înregistrat o creștere a numărului de înnoptări în septembrie 2022 față de aceeași lună din anii 2021 și 2019, semn că există un interes sporit pentru sejururile de toamnă în România.

Românii caută în această perioadă city break-uri în țară și escapade la munte.

În luna septembrie, 34% din numărul total al rezervărilor s-au realizat la cazări din marile orașe, 25% dintre rezervări s-au efectuat la munte, iar 21% dintre rezervări au fost în stațiunile balneoclimaterice, cifre care indică faptul că acestea sunt destinațiile de interes pentru turiștii care își doresc sejururi de toamnă.

De asemenea, în topul celor mai căutate orașe pentru acest sezon figurează Brașov, București, Predeal, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Sovata, Sinaia, Timișoara și Poiana Brașov, astfel că este de așteptat ca aceste destinații să se aglomereze semnificativ în următoarea perioadă, mai ales că se apropie și prima vacanță a elevilor, între 22 și 30 octombrie, așa că multe familii vor alege să călătorească prin țară și să profite de vremea care este blândă în continuare.

De remarcat este și trendul ascendent al city break-urilor în România, tot mai prezent în ultimii ani. Aceste scurte sejururi implică o planificare mult mai rapidă și, bineînțeles, costă mai puțin. În plus, sunt o modalitate grozavă de a explora un loc nou, dar și de a profita de o binemeritată pauză, fără să fie nevoie de prea multe zile de concediu.

În ceea ce privește prețurile, în luna septembrie a fost înregistrată o creștere de 17%. De exemplu, prețul mediu pentru o cameră dublă/noapte este acum de 254 de lei, în timp ce, în 2021, prețul mediu pentru o cameră dublă/noapte era de 216 lei.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: city break
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri