Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii, cei mai rău-platnici, după slovaci

Românii, cei mai rău-platnici, după slovaci

de Daniela Ivan    |   

Unul din patru români (25%) nu-şi plăteşte la timp facturile, iar în cazul firmelor, procentul ajunge la 28%. Este o deteriorare a acestei situaţii cu 1-3%, faţă de anul trecut, potrivit unui sondaj realizat de o companie de recuperare creanţe.

Prin comparaţie cu alte ţări din regiune, românii, persoane fizice, sunt mai rău-platnici decât bulgarii, ungurii şi ruşii (23% nu-şi achită facturile), dar şi faţă de croaţi (21%) sau polonezi (20%). Suntem pe aceeaşi poziţie cu grecii (25%) şi mai buni-platnici decât slovacii (28% facturi achitate în termen). Potrivit sondajului, în România, persoanele fizice plătesc facturile cu întârziere în principal din cauza şomajului, dar şi a lipsei de lichidităţi şi a supraîndatorării.

Firmele nu au lichidităţi

În cazul firmelor, cu 28% facturi neplătite la timp, suntem deasupra bulgarilor (30%), la acelaşi nivel cu grecii şi sub slovaci, ruşi, unguri, polonezi şi croaţi. Firmele susţin că principala cauză a comportamentului inadecvat de plată este lipsa temporară a lichidităţilor, urmată de întârzieri în fluxul de plăţi. Pe lângă lipsa lichidităţilor proprii, mai mult de patru din zece companii numesc reducerea profitului ca fiind problema principală pe care o creează plăţile efectuate cu întârziere.

Înrăutăţirea comportamentului de plată a avut loc în contextul în care termenele de plată acordate persoanelor fizice au crescut la 33 de zile în acest an, de la 31 de zile anul trecut, iar pentru persoanele juridice perioada a fost extinsă de la 39 de zile la 41, spune Georg Kovacs, directorul general al EOS KSI România. Acesta adaugă că media în Europa de Est pentru persoane fizice este de 30 de zile, iar pentru firme de 42 de zile.

Creanţe de recuperat

Cu toate acestea, procentul de creanţe nerecuperabile înregistrat în România este similar cu media regiunii în cazul persoanelor fizice, respectiv 4% (în creştere de la 3% în 2015), dar este mai mare la persoanele juridice, respectiv 4%, faţă de 3%, media regiunii. În România, există aproximativ 10 firme mari de recuperatori (atât locali, cât şi internaţionali) şi aproximativ 40 de jucători de mărime mică şi medie, care îşi împart o piaţă estimată la aproximativ 300 de milioane de lei, aproximativ 66 de milioane de euro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri