Presa din Cernăuți anunță că între altele, Sfântul Sinod „a luat act cu regret de faptul că autoritățile ucrainene au amânat nejustificat, pe termen neprecizat, recunoașterea juridică a Asociației religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, deși aceasta din urmă îndeplinește toate condițiile solicitate de legislația ucraineană în vigoare, și a aprobat continuarea demersurilor către autoritățile publice centrale din România și Ucraina pentru soluționarea acestei solicitări legitime”[1].
Transmite integral materialul publicat de BucPress, Agenția de Știri din Cernăuți, care expică situația gravă prin care trec jumătate de milion de români:
Românii din Ucraina reprezintă o populație autohtonă, nediasporală, compactă și numeroasă, cu circa jumătate de milion de persoane, fiind a doua comunitate minoritară după cea rusă și prima comunitate non-slavă. Sub aspect geografic, cea mai mare concentrație a persoanelor de etnie și de limba română (44%) se află în regiunea Cernăuți, urmând, în descreștere, cu 30% din total, regiunea Odesa, apoi, cu 8% din total, regiunea Transcarpatică. Comunități compacte de români, însumând 12% din corpul minorității românești, locuiesc în regiunile Kropivnițk (fostă Kirovograd), Nikolaev și altele. O prezență importantă românească se atestă și în Republica Autonomă Crimeea, precum și în regiunile Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk, în prezent anexate de Rusia.
O chestiune, încă nerezolvată, marchează relațiile româno-ucrainene. Este vorba despre chestiunea etno-bisericească a românilor ortodocși din Ucraina, luați în prizonierat canonic în 1940 și 1944 de către Biserica Ortodoxă Rusă – Patriarhia Moscovei ca urmare a anexiunii sovietice a Basarabiei și Nordului Bucovinei. Această chestiune este de natură jurisdicțional-canonică și poate fi definită prin constatarea contradicției dintre situația bisericească de fapt a acestor români, pe de o parte, și normele canonice și cele juridice, pe de altă parte.
În cvasiintegralitatea lor, acești români sunt creștini ortodocși, coreligionari atât cu etnicii ruși, cât și cu cei ucraineni. Sub aspectul organizării bisericești, românii ortodocși din Ucraina sunt grupați în 130 de parohii, dintre care 3, înregistrate juridic ca autonome, se află sub jurisdicția canonică efectivă a Episcopiei Basarabiei de Sud a Mitropoliei Basarabiei, situate în partea basarabeană a euroregiunii româno-moldo-ucrainene Dunărea de Jos, și 127 de parohii sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene, derivată a Patriarhiei Moscovei, situate în regiunile Odesa, Cernăuți și Transcarpatică. Cifra de 130 de parohii românești trebuie privită în comparație cu cea a doar 60 de școli cu predarea în limba română sau în care româna este studiată ca limbă maternă, în tot atâtea localități, și cu cifra de 53 de grădinițe de copii în care educația și instruirea se face integral sau parțial în limba română. Astfel, constatăm că, sub aspect lingvistic și identitar, cu cât coborâm în jos ca vârstă a românilor cărora li se adresează instituțiile de limbă română, numărul acestor instituții scade. Altfel spus, în 70 de localități în care mai există biserică în limba română școlile au fost deja trecute complet de la limba română de predare la cea ucraineană și că în 73 dintre aceste localități au fost trecute la limba ucraineană și grădinițele de copii.
Tabloul este cu atât mai dramatic cu cât cunoaștem că în intervalul 1924-1991 în cuprinsul actual al Ucrainei au exista și funcționat instituții școlare cu predarea în limba română într-un număr de 282 de localități cu populație majitar românească sau în care românii au deținut o pondere semnificativă.
Precizăm că la 13 decembrie 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) confirma, în paragraful 12 al Hotărârii pronunțate în dosarul „Mitropolia Basarabiei și alții contra Republicii Moldova” existența în Ucraina a trei parohii subordonare canonic Bisericii Ortodoxe Române, prin Mitropolia Basarabiei[2].
La 29 martie 2022 mitropolitul Mark Petrovțî de Hust și Vinogradov le-a eliberat o carte canonică preoților ortodocși români din regiunea Transcarpatică (protopopiatul Slatina) în care arată că ”Episcopia de Hust a Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu are nimic împotriva trecerii Sfințiilor Voastre în Patriarhia Română”.
La 29 februarie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, convocat în ședință plenară în Aula Magna a Palatului Patriarhal din București, a hotărât, între altele, ”binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” (punctul 11 pe agenda sinodală)[3].
În luna august 2024 Rada Supremă a Ucrainei a adoptat proiectul de lege nr. 8371 care deschide calea scoaterii în afara legii, pe cale judecătorească, la cererea Cabinetului de Miniștri, a organizațiilor religioase care au legături cu statul rus agresor, vizată fiind Biserica Ortodoxă Ucraineană (derivată a Patriarhiei Moscovei), condusă de mitropolitul Onufrie Berezovski.
La scurt timp după adoptarea în lectură definitivă a proiectului de lege nr. 8371 de către Rada Supremă a Ucrainei, mai mulți cetățeni ucraineni de etnie română și confesiune creștină ortodoxă, precum și câteva comunități ale acestora înregistrate legal ca ”organizații religioase” au convocat în orașul Cernăuți, în data de 25 august 2024, Adunarea de constituire a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, în strictă conformitate cu legislația ucraineană în vigoare.
La 28 august 2024, aceștia au prezentat Serviciului de Stat pentru Politici Etnice și Libertatea de Conștiință întregul pachet de acte necesare, împreună cu cererea oficială de înregistrare juridică și admitere în legalitate a organizației religioase Biserica Ortodoxă Română din Ucraina (BOR din Ucraina), în comuniune cu Patriarhia Română. Pachetul de acte depus la Kiev în vederea înregistrării juridice a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina cuprinde și Acordul scris al Patriarhiei Române ca BOR din Ucraina să se afle canonic sub oblăduirea Patriarhiei Române mame.
Potrivit legislației în vigoare în Ucraina, termenul maxim pentru examinarea cererilor de înregistrare juridică a organizațiilor religioase este de 30 de zile calendaristice. Astfel, în cazul cererii de înregistrare depuse de către BOR din Ucraina, acest termen a expirat la 28 septembrie 2024, fără ca o decizie de înregistrare să fi fost emisă și făcută publică. Acest fapt ridică semne grave de întrebare în ceea ce privește respectarea de către Ucraina a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în cazul cetățenilor ucraineni de etnie română și confesiune creștină ortodoxă liber asociați în cadrul BOR din Ucraina.
Într-o scrisoare din 27 septembrie 2024 Serviciul de Stat pentru Politici Etnice și Libertatea Religioasă (SSPELC) a confirmat că documentația depusă în vederea înregistrării juridice a Organizației Religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” este completă, însă a invocat aspecte extralegale pentru a nu înregistra în termenul prescis de lege Biserica Ortodoxă Română din Ucraina. În răspunsul din 27 septembrie 2024 se menționează faptul că, „întrucât subiectul în cauză cuprinde probleme ale relațiilor interstatale româno-ucrainene și ucraineano-române, de asemenea se referă la bazele păcii interconfesionale și a bunei înțelegeri în societate, la drepturile persoanelor aparținând minorităților (comunităților) naționale, Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință (DEES) va desfășura consultări extinse atât în țară, inclusiv cu oamenii de știință, cât și în afara țării, inclusiv cu partea română”. De asemenea, s-a comunicat faptul că „Serviciul va emite un răspuns asupra actelor transmise drept urmare a consultărilor precum și a concluziilor primite din partea experților”.
Răspusul SSPELC, prin nimic justificat, echivalează cu o amânare sine die a soluționării cererii de înregistrare a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina. Este cât se poate de evident că scisoarea SSPELC este lipsită de bază legală și reprezintă o formă de a împiedica activitatea legală a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, ilustrând încălcarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în general, și a persoanelor aparținând minorității naționale române din Ucraina, în special, așa cum sunt aceste drepturi și libertăți definite și garantate de către legislația Ucrainei și principalele instrumente juridice internaționale și europene (în special Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
În ceea ce privește consultările și concluziile pe care Serviciul de Stat pentru Politici Etnice și Libertatea de Conștiință ar intenționa să le primească din partea experților pentru a putea da un răspuns asupra documentației transmise de către Biserica Ortodoxă Română din Ucraina, aceste consultări și concluzii ar fi trebuit să aibă loc în interiorul termenului prevăzut de lege pentru examinarea cererii noastre de înregistrare. Totodată, dreptul la libertatea de religie și asociere religioasă, așa cum este înțeles în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (inclusiv prin deciziile emise de CEDO), exclude aprecierea din partea statului sau a oricui altcineva cu privire la legitimitatea credințelor religioase, a modalităților de exprimare sau asociere a credincioșilor.
Este de reținut că Biserica Ortodoxă Română din Ucraina s-a constituit prin asocierea liberă a fondatorilor ei, fără vreun amestec din partea statului ucrainean sau a statului român și fără ca existența acestei organizații religioase să fie condiționată de voința unor terți. Dreptul cetățenilor ucraineni de etnie română și de confesiune ortodocă de a se asocia liber într-o organizație religioasă separată de stat este indispensabil pluralismului într-o societate autentic democratică și constituie punctul central al protecției pe care ni-l oferă legislația Ucrainei și instrumentele juridice europene (în speță, art.35 din Constituția Ucrainei, art.9, 14 din Legea Ucrainei privind libertatea de conștiință și organizațiile religioase, după cum și art.9 al Convenției Europene a Drepturilor Omului).
Libertatea acestor cetățeni de a se asocia într-o Biserică locală națională pornește și din dorința de a-și păstra mai bine identitatea națională, profund știrbită în perioada regimurilor totalitare. De asemenea, acești cetățeni ucraineni de etnie română și confesiune ortodoxă dresc să contribuie la buna înțelegere din societate, rămânând în afara neînțelegerilor iscate între Biserica Ortodoxă din Ucraina (ПЦУ), Biserica Ortodoxă Ucraineană (УПЦ) și Biserica Ortodoxă Ucrainenă – Patriarhia Kievului (УПЦ КП).
Având în vedere prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cazurile Svyato Mykhailivska Parafiya c. Ucraina, Mitropolia Basarabiei si alții c. Moldovei, Cha’are Shalom Ve Tsedek c. Franței, Kokkinakis c. Greciei, Buscarini și alții c. San Marino, Hasan și Chaush c. Bulgariei, Biserica Catolică de la Canée c. Greciei), precum și prevederile Constituției Ucrainei, cele ale Legii Ucrainei cu privire la libertatea de conștiință și organizațiile religioase, care stabilesc și garantează dreptul credincioșilor de a-și stabili singuri, în deplină libertate și fără niciun amestec din afară, modul de asociere, conducerea/jurisdicția religioasă (centrul religios din interiorul Ucrainei sau de peste hotare), Biserica Ortodoxă Română din Ucraina a reînnoit cererea sa de înregistrare juridică și a cerut soluționarea pozitivă a cazului în termen de 10 zile.
Potrivit informațiilor făcute publice de către Serviciul de Stat pentru Politici Etnice și Libertatea de Conștiință al Ucrainei, Viktor Yelensky (Віктор Єленський), președinte al acestui Serviciu, a întreprins zilele trecute o vizită oficială la București[4]
„În cadrul unei vizite de lucru la București, în perioada 21-23 octombrie, șeful Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Politică Etnică și Libertate de Conștiință (SSPELC), Viktor Yelensky, a avut 8 întâlniri cu oficiali ai României și ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR), cu conducerea Uniunii Minorității Naționale Ucrainene din România și cu clerul vicariatului ucrainean al BOR. Scopul întâlnirilor a fost aprofundarea cooperării în domeniul protejării libertății de conștiință, asigurarea drepturilor minorității (comunității) naționale ucrainene și impulsionarea relațiilor româno-ucrainene în apărarea libertății religioase și contracararea propagandei ruse. De asemenea, vizita s-a axat pe stabilirea de relații bilaterale pentru asigurarea drepturilor minorităților (comunităților) naționale română și ucraineană, sprijinirea identității acestora și consolidarea dialogului religios între Ucraina și România”, se spune în comunicatul SSPELC.
Aceeași sursă transmite că „la Patriarhie, Viktor Yelensky a avut o întâlnire de aproape trei ore cu secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, episcopul Varlaam Ploeșteanul, și cu consilierii acestuia, pentru a discuta toate problemele cele mai dificile care apar pe plan religios în ambele țări. Viktor Yelensky a subliniat necesitatea intensificării dialogului dintre Bisericile Ortodoxe din cele două țări, care va contribui nu numai la consolidarea fundamentelor spirituale și morale ale societăților ucraineană și română, dar și la rezistența țărilor noastre în fața agresiunii ruse”. Faptul că discuția președintelui SSPELC cu PS Varlaam Ploieșteanul a durat tocmai trei ore confirmă că dialogul a fost dificil și că partea ucraineană rămâne refractară la chestiunea drepturilor omului, preferând să dezvolte „politici etnice” în răspăr cu „libertatea de conștiință”.
Observăm că amânarea înregistrării juridice a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina de către Serviciul de Stat pentru Politici Etnice și Libertatea de Conștiință, care confundă drepturile omului cu (geo)politica, reprezintă un gest de favorizare a intereselor ilegitime ale Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) și trădează un soi neînțeles de complicitate a factorului administrativ-politic ucrainean cu centrul de putere religioasă moscovit și, astfel, cu Kremlinul.